Mobilier, echipamente digitale și materiale didactice, pentru dotarea școlilor speciale din județul Galați Recomandat

Cinci școli speciale din județul Galați vor beneficia de dotări nou-nouțe, atât pentru sălile de curs și laboratoarele de informatică, cât și pentru sălile de științe și activități didactice, prin intermediul unui proiect al Consiliului Județean Galați.

„Lucrăm intens la un proiect extrem de important pentru școlile speciale din județ, care presupune în principal dotarea sălilor de curs și laboratoarelor de informatică, precum și a celor de științe și activități didactice. De asemenea, prin acest program cu fonduri europene vrem să dotăm cu echipamentele necesare și cabinetele de consiliere și asistență psihopedagogică, cabinetele de logopedie și alte terapii specifice, precum și atelierele de practică”, a declarat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Școlile care vor beneficia de aceste dotări sunt: Școala Specială „Emil Gârleanu”, inclusiv Școala Profesională „P.P. Neveanu”, Școala Specială „Constantin Pufan”, Liceul Tehnologic „Simion Mehedinţi” și Școala Specială „Constantin Păunescu” din Tecuci.

„Imediat ce vor fi centralizate datele cu toate dotările și echipamentele de care au nevoie școlile, proiectul va fi depus spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență”, a precizat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.