Specializări de la UDJG ar putea intra în conservare Recomandat

20 udj 20 udj

O parte dintre specializările de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi au avut un număr redus de candidaţi, astfel că pentru ele va fi organizată încă o sesiune de admitere în septembrie, a afirmat prorectorul Alexandru Nechifor la Reperul TV. Dacă lipsa de interes pentru unele specializări va persista, acestea ar putea intra în conservare, pentru a nu fi pierdute. „Vom avea locuri la admitere, sesiunea din septembrie, pentru viitorii noştri studenţi la Facultăţile de Inginerie, Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor. Mai sunt locuri şi la Brăila, câteva la taxă la extensia de la Buzău. Cam acestea sunt zonele care în momentul de faţă sunt într-o uşoară suferinţă”, a declarat dr. Alexandru Nechifor, prorector al universităţii gălăţene. „Am purtat deja discuţii şi, probabil, vom intra într-un proces de conservare a unor specializări, pentru a nu pierde acreditarea. Vom face pauză un an sau doi pentru aceste specializări, din punctul de vedere al admiterii. Încercăm să aflăm ce trebuie să facem pentru ca acestea să existe în continuare sau să le modificăm pentru a avea cerere”, conform sursei citate.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.