„Nu suntem de acord nici cu ideea de a interzice meditaţiile total. Pregătirea suplimentară, pregătirea în privat sunt lucruri care au existat şi vor exista întotdeauna. Nu vrem să eliminăm o cerinţă a pieţei”, a declarat aseară Radu Szekely, consilierul ministrului Educaţiei, într-o intervenţie la TVR.
Amintim că Edupedu.ro a scris că Sorin Cîmpeanu a anunţat luna aceasta că propune introducerea în Legea Educaţiei a interdicţiei ca profesorii de la clasă să facă meditaţii cu elevii lor. Ministrul Educaţiei a mai spus că o comisie naţională de inspecţie şcolară va ancheta profesorii care fac meditaţii cu elevii de la clasele la care predau şi îi va sancţiona.
Radu Szekely a spus că există o recomandare în codul de etică ca profesorii să nu facă meditaţii cu elevii de la clasă, dar „nu a fost ridicată la rang de lege”: „Aceasta interdicţie este prevăzută deja în codul de etică profesională pentru cadrele didactice, însă nu a fost ridicată la rang de lege. Era doar o recomandare. În acest moment, am luat în considerare interzicerea prin lege a meditaţiilor cu propriii elevi. Este adevărat ce spune doamna profesoară că nu putem interzice nimănui dreptul la libera iniţiativa, dar atât timp cât eşti angajat al sistemului de învăţământ, prin contractul de muncă se pot impune anumite condiţii. Şi una dintre ele ar fi aceea de a nu face meditaţii cu elevii de la clasă”.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display