Guvernul prevede cheltuieli cu educaţia de 2,3-2,4% din PIB pentru următorii 50 de ani, potrivit Programului de convergenţă 2022-2025, aprobat prin memorandum pe data de 4 mai 2022. În şedinţa respectivă fiecare ministru a stat alături de un tânăr stagiar, la masa Executivului, premierul Nicolae Ciucă chiar având o declaraţie publică despre educaţie în acea deschidere de şedinţă. „Am învăţat de la tânărul din dreapta că un tânăr educat astăzi este un adult câştigat mâine. Este clar că avem nevoie să continuăm să investim în educaţie”, a declarat premierul Ciucă. Câteva zeci de minute mai târziu acesta aproba un document care prevede că, de la 3,7%/2,5% cât a fost cheltuiala guvernamentală cu Educaţia în 2020, procentul va scădea la 2,4% în 2030, apoi se menţine la 2,3-2,4% din PIB până în 2070. Situaţia a fost semnalată pe Facebook de preşedintele ANOSR, Horia Oniţă. Cifrele nu sunt puse de formă în tabel, fiindcă cele legate de cheltuielile cu pensiile sau sănătate au creşteri clare, progresează. Toate sunt estimări făcute de Ministerul Finanţelor şi Comisia Naţională de Prognoză, semnatarii documentului.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display