Educaţional Student #UDJG merge mai departe Recomandat

4 UDJ 4 UDJ

Sala Sporturilor „Andreea Nica” din Slobozia s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru elevii, profesorii şi părinţii din judeţul Ialomiţa care au venit, ieri, să participe la Târgul Educaţional Student #UDJG, organizat, în premieră, de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. Ca de fiecare dată, facultăţile au arătat tinerilor din judeţul vecin tot ce au mai bun, prin demonstraţii interesante, experimente inedite, momente artistice, prezentări atractive.
Mesajul UDJG a ajuns la peste 1.600 de elevi de clasa a XII-a, potenţiali candidaţi la examenul de admitere 2022, încântaţi de primul târg cu prezenţă organizat la Slobozia. Periodic, vizitatorii au avut şansa să participe şi la o tombolă cu premii oferite de partenerul din mediul de afaceri: Diacare Center, condus de dr. Anca Telehuz.
La deschiderea oficială a evenimentului au adresat cuvinte de bun venit: Reprezentantul Prefecturii Ialomiţa, Nicoleta Mădălina Iorgoiu, şef serviciu, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Emil Cătălin Grigore, Primarul municipiului Slobozia, Dragoş Soare şi Inspectorul general şcolar din partea ISJ Ialomiţa, profesor Steluţa Mitrea. „Salutăm prezenţa UDJG - cea mai importantă instituţie de învăţământ superior din sud-estul României - în judeţul nostru. Urăm succes participanţilor şi organizatorilor!”, a declarat Vicepreşedintele CJ, Emil Cătălin Grigore, care a sprijinit iniţiativa şi în calitate de cadru didactic. Primarul municipiului şi-a exprimat dorinţa ca tinerii să devină specialişti bine pregătiţi, care să contribuie, pe viitor, la dezvoltarea oraşului, iar inspectorul şef a declarat că îşi doreşte ca viitorii absolvenţi de liceu să aleagă, în cunoştinţă de cauză, instituţia de învăţământ superior la care să-şi continue studiile.
„Este primul târg organizat de Universitatea noastră la Slobozia, în judeţul Ialomiţa şi ne-am bucurat că am putut fi prezenţi fizic. Am simţit dorinţa elevilor, veniţi din toate colţurile judeţului, de a interacţiona cu noi, de a afla mai multe despre UDJG. Am apreciat sprijinul oficialităţilor şi al partenerilor noştri, de aceea mulţumim, pe această cale, tuturor celor implicaţi în Proiectul „Parteneriat pentru performanţa educaţională”. Apreciem, de asemenea, efortul studenţilor şi al profesorilor prezenţi la Târg, al facultăţilor şi departamentelor implicate”, a declarat prof. dr. ing. Silvius Stanciu, Prorectorul UDJG, iniţiatorul acestei campanii.
Vă aşteptăm pe 5 mai, la Galaţi, la Târgul educaţional Student #UDJG din holul Universităţii „Dunărea de Jos”, dar şi pe 10 mai, la Tecuci, la Casa de Cultură a Sindicatelor!

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.