Seniorii U3A au terminat cursurile Recomandat

20 vara 20 vara

Seniorii U3A au închis oficial cursurile pe care le urmează în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi au spus bun venit unei vacanţe de vară active. Vineri, 17 iunie 2022, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, a avut loc deschiderea Şcolii de vară pentru studenţii din cadrul Universităţii Vârstei a Treia – U3A din Galaţi, cu tema „Tradiţii şi obiceiuri la Dunărea de Jos şi Dobrogea”. La eveniment au participat: Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cadre didactice universitare, restauratori de bunuri culturale, preoţi şi aproape 60 de studenţi seniori.
În cadrul şcolii de vară s-au derulat şi atelierele: „Fotografia ca document etnografic”, „Cel mai vechi obiect de acasă” şi au fost prezentate colecţii personale. De exemplu, Brânduşa Ilie a venit cu câteva sticluţe de parfum din colecţia personală, Gabriela Neguţu cu fotografii din 1958, Ecaterina Hulea, meşter popular, a adus o ie cusută de mână din colecţia personală, iar Roxana Băcanu o fotografie din 2016 -primul an U3A şi câteva ceasuri în miniatură din colecţia personală a soţului.
Evenimentele de peste vară, ce vor avea loc în perioada 17 iunie – 15 septembrie 2022, se organizează cu sprijinul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi în colaborare cu muzeograf dr. Brînduşa Ilie de la Muzeul Brăilei „Carol I” secţia Etnografie şi conservator Cornelia Odagiu de la Bazilica Paleocreştină din Niculiţel.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.