Stai şi te uiţi, pe la ora prânzului, când ies copiii de la şcoală, şi te minunezi: unii, cocârjaţi, îşi cară ghiozdanul în spate, cu cheia de gât, ştiind că nu îi aşteaptă nimeni acasă. Alţii, cei mai norocoşi, sunt aşteptaţi de bunici care le cară ghiozdanul sau mai nou trolerul până acasă. Eu unul, având şi un nepoţel căruia îi car trolerul acasă în fiecare zi sau aproape, vă întreb pe dumneavoastră, domnilor din educaţie, de prin şcoli, de pe unde mai vreţi voi: aţi cărat vreodată ghiozdanul sau trolerul unui copil de clasa a treia, măcar vreo 10 metri cât are latura paralelipipedului din problemele lor din caietul de matematică? Bănuiesc că nu! Şi de aceea stau şi eu ca prostul, care am făcut şi destulă şcoală fără prea mari greutăţi în cârcă, de trebuie piticii ăştia să fie cocârjaţi de mici? Şi dacă nu ei, de ce bunicii lor, ăia nu au muncit destul la viaţa lor? De ce trebuie să care un copil de zece ani un ghiozdan sau un troler care atârnă aproape 15 kg, pentru a merge la o oră de mate, una de română, una de nu mai ştiu eu ce şi una de educţie fizică şi sport (că la aia trebuie alt echipament decât la mate, cu toate că se face în aer liber cu aceleaşi haine de la ore)? Doar pentru că trebuie să aibă la el două penare, zeci de carioci, vreo nu ştiu câte caiete de tot felul şi nu mai ştiu eu ce fel de aiureli. Prin alte ţări, copiii lasă cărţile la şcoală, nu le mai cară după ei, învaţă tot ce trebuie să înveţe de la şcoală, atunci când ajung acasă nu îşi mai chinuie bunicii să facă temele pentru a doua zi, nu de alta dar unii bunici au terminat şcoala poate acum 40-50-60 de ani în urmă şi de cele mai multe ori sunt chiar depăşiţi de nivelul actual al educaţiei. Oare nu vede nimeni copiii ăştia cărora le creşte sub ghiozdan cocoaşa?