15 organizaţii din învăţământ solicită printr-o scrisoare deschisă comisiilor raportoare şi grupurilor parlamentare respingerea Ordonanţei de Urgenţă nr. 50/2021 şi „gestionarea în mod optim a transportului gratuit al elevilor”, se arată într-un comunicat primit de Edupedu.ro. „Prin această ordonanţă, a fost introdusă (pe lângă procedura de gratuitate deja existentă, dar niciodată aplicată, pentru că Guvernul României nu a asigurat şi bugetul necesar), o procedură paralelă, contradictorie cu aceasta”, potrivit sursei citate.
„Solicităm introducerea de urgenţă pe ordinea de zi a comisiilor raportoare, a proiectului L401/2021, precum şi respingerea OUG 50/2021 în vederea revenirii la Legea 226/2020, care asigura în mod optim, legal şi constituţional, gratuitatea elevilor la transport – respectiv, dreptul fundamental la educaţie a tuturor copiilor şi tinerilor”, conform comunicatului. În scrisoarea deschisă se precizează că „având în vedere faptul că majoritatea elevilor ce nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu folosesc transportul judeţean gratuit, şi că nu este nicăieri prevăzut că prevederile OUG 50/2021 nu s-ar aplica transportului judeţean, se creează o confuzie care a dus la blocarea transportului gratuit al elevilor. Astfel, multiple Consilii Judeţene din ţară au invocat prevederile ordonanţei pentru a justifica încălcarea legii. Inclusiv Municipiul Paşcani a afirmat faptul că acesta nu mai are obligaţia de a asigura gratuitatea la transportului elevilor, dat fiind că aceasta ţine strict de atribuţiile Ministerului Educaţiei, respectiv, unităţilor de învăţământ”, se arată în scrisoarea deschisă.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display