×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 807

Știați că, de câțiva ani, Universitatea Dunărea de Jos deține un sistem antiplagiat performant pentru lucrările universitare? Recomandat

Toate tezele de doctorat şi lucrările ştiinfiţice care apar în reviste de specialitate sunt trecute, înainte de publicare, printr-un soft antiplagiat. Este un soft achiziţionat printr-un proiect european iar cheltuielile pe an se ridică la 10.000 de lei.

Cel care s-a ocupat de implementarea şi alegerea programului potrivit a fost Ciprian Vlad, preşedintele Comisiei de Etică din cadrul universităţii (la momentul achiziționării – 2016), actual prorector al UDJ. Softul utilizat de Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi este folosit şi în alte instituţii academice din ţară – la Bucureşti, Iaşi sau Craiova.

Prof. univ. dr. Lucian Georgescu, actualul rector al Universității "Dunărea de Jos", de altfel a și amintit la începutul acestui an că utilizarea sistemului software pentru detectarea plagiatului – SISTEMANTIPLAGIAT.RO este o achiziție importantă în procesul de susținere a valorilor universitare gălățene: ” Condiţiile de obţinere a unui titlu doctoral la Universitatea “Dunărea de Jos” sunt mult peste media naţională.Din 2016, toate tezele de doctorat de la noi trec în mod obligatoriu prin verificarea anti-plagiat, cu un soft special, agreat la nivelul Ministerului Educaţiei şi nu am avut niciun refuz de teză de doctorat pe motiv de plagiat...Nu avem cazuri de plagiat. De doi, trei ani avem o politică şi mai severă din acest punct de vedere, pentru că este vorba despre imaginea şi responsabilitatea persoanei, a doctorandului, a conducătorului de doctorat şi a universităţii, a comisiei de doctorat, care este naţională. Teza de doctorat trece printr-o verificare prealabilă anti-plagiat, după care trece printr-un consiliu de etică de la noi, după care este aprobată de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). 

Suntem la maximum cu normele de etică şi deontologie ştiinţifică, pentru că nu ne permitem niciun rateu. Noi am introdus în sistemul anti-plagiat şi lucrările de master, şi pe cele de licenţă. ”a precizat Georgescu.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.