×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 807

O a doua şansă pentru cei care nu au avut posibilităţi la vremea lor Recomandat

8 clasa 8 clasa

Şcolile pot înfiinţa clase pentru cei care nu au finalizat învăţământul primar, gimnazial sau liceal, dupa ce metodologia Programului „A doua şansă”, care se aplică începând cu anul şcolar viitor, a fost publicată în Monitorul Oficial. În cazul învăţământului primar, spre deosebire de metodologia anterioară, este precizat că numărul minim de elevi pentru constituirea unei clase este 10. Pentru a înfiinţa aceste clase, şcolile au nevoie de avizul inspectoratelor judeţene, respectiv al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Potrivit documentului, în Programul „A doua şansă” — învăţământ primar se pot înscrie persoane care au depăşit cu cel puţin 4 ani vârsta de şcolarizare corespunzătoare clasei şi care se află în una dintre următoarele situaţii: nu au parcurs nicio clasă din învăţământul primar; au abandonat şcoala pe parcursul învăţământului primar.
Clasele pentru învăţământul primar pot avea un număr minim de 10 cursanţi şi un număr maxim de 16 cursanţi. În metodologia veche, pentru a se constitui o clasă, numărul minim era de 12 elevi, dar nu mai mult de 20.
Amintim că anul trecut a fost modificat numărul maxim şi minim de elevi pentru fiecare clasă de liceu şi şcoala profesională printr-un ordin de ministru. Astfel, o clasă la învăţământul primar cuprinde în medie 17 elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 22. Pentru învăţământul gimnazial, clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 26. În cadrul acestui program, clasele primare pot fi constituite pe nivel de studiu sau în regim simultan şi durata standard este de 2 ani.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.