CNE, despre continuitatea în managementul educational al școlilor Recomandat

Consiliul Național al Elevilor a solicitat inspectoratelor școlare să nu numească directori de școală interimari din august, când expiră mandatele acestora, și până la anul când se finalizează concursul național pentru ocuparea posturilor, ci să prelungească mandatele directorilor actuali, pentru „a asigura atât continuitatea în managementul educaţional, cât şi coordonarea aspectelor care ţin de începerea anului şcolar în condiţii optime.”

CNE solicită inspectoratelor şcolare „să prelungească mandatele actualilor directori, pentru a asigura atât continuitatea în managementul educaţional, cât şi coordonarea aspectelor care ţin de începerea anului şcolar în condiţii optime. Totodată, este necesar ca Ministerul Educaţiei să asigure organizarea unui concurs bazat pe competenţe, astfel încât, odată cu începerea semestrului al doilea al anului şcolar viitor, directorii de şcoli să nu fie aserviţi factorului politic, ci să aibă capacitatea de a evalua starea de fapt din teritoriu, dar şi de a aplica strategii manageriale care să satisfacă nevoile comunităţilor şcolare.

Amintim că mandatele directorilor și directorilor adjuncți de școală - peste 9700 - expiră la finalul lunii august, iar concursul pentru ocuparea acestor posturi se finalizează cu numiri abia în ianuarie 2022.

Pe 15 octombrie are loc proba scrisă națională, iar în perioada 15 noiembrie - 8 decembrie se vor desfășura interviurile.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.