Competiția profesorilor „Creatori de Educație” ediția 2021 Recomandat

Calendarul Competiției:

În perioada 14 iunie – 9 iulie, are loc validarea online privind condițiile de eligibilitate a propunerilor înscrise. Validarea presupune verificarea corectitudinii informațiilor completate în formularul de înscriere a propunerii, prin efectuarea de verificări la nivel local, prin mijloace de comunicare online, telefon etc., în vederea obținerii datelor necesare pentru promovarea/trecerea modelului de bune practici înscris în următoarea etapă a selecției.

Ulterior, toate modelele educaționale validate vor fi publicate pe platforma creatorideeducatie.ro.

În intervalul 9 iulie - 13 august a.c., se va desfășura evaluarea tehnică a propunerilor validate. La finalul acestei etape, vor fi acordate 50 de premii, după cum urmează:

20 de premii pentru nivelul primar și 30 de premii pentru nivelul gimnazial (Trunchi Comun, Curriculum la Decizia Școlii/interdisciplinar, activități extracurriculare/extrașcolare).

Precizăm că la ediția din acest an pot participa doar proiecte de bune practici realizate, atât online, cât și offline, în ultimii 2 ani școlari (2019-2020 și 2020-2021), în cadrul selecției punându-se accent pe actul pedagogic din comunitățile dezavantajate, pe prevenirea/reducerea absenteismului sau a abandonului școlar.

Criteriile de acordare a punctelor și grila de punctaj sunt disponibile în Regulamentul selecției, ediția 2021, acesta fiind publicat pe site-ul dedicat selecției, în secțiunea „Regulament”.

„Creatori de Educație” se desfășoară anual, începând din 2019 până în 2022, selecția națională de bune practici în educație având rolul de a informa părțile interesate, din sistemul educațional și din afara acestuia, cu privire la experiențele de succes ale cadrelor didactice în aplicarea noului curriculum, a planurilor-cadru și a programelor școlare, în învățământul primar și gimnazial.

„Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” - CRED este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc, fiind în acest moment cel mai important proiect al Ministerului Educației ce vizează învățământul preuniversitar.

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.