Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat, luni, că a început operațiunea de asfaltare pe o secțiune a Autostrăzii Transilvania.
Anunțul a fost făcut online.
„A început așternerea asfaltului pe secțiunea Nădășelu-Zimbor a Autostrăzii Transilvania (A3)”, a transmis, pe Facebook, Cristian Pistol.
Constructorul român Spedition UMB execută lucrările de așternere a asfaltului în zona localității Zimbor, din judetul Sălaj.
Secțiunile de autostradă dintre Nădășelu și Zimbor au o lungime cumulată de 30,06 km. Lucrările sunt realizate cu finanțare prin PNRR, în valoare de 1,625 miliarde lei, fără TVA.
Autoritățile române anunță că au fost introduse restricții de trafic pentru mașinile grele. Sunt vizate câteva sectoare de drum, inclusiv autostrada A2.
Centrul infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că va fi interzisă circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, miercuri (30 aprilie, între orele 16.00/18.00 – 22.00), joi (1 mai, între orele 06.00 – 22.00) și vineri (2 mai, între orele 06.00 – 22.00), în minivacanța de 1 Mai, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanța, pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea – Veștem și pe DN 39 Agigea - Mangalia.
Pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere, șoferilor li se recomandă următoarele:
- să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită oprirea în condiţii de siguranţă;
- să respecte limitele legale de viteză;
- să se asigure constant şi să semnalizeze din timp schimbarea benzii de circulaţie;
- să pună în funcţiune luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc;
- să evite depășirile periculoase și orice manevră riscantă;
- pe autostrăzi să nu ruleze sau să oprească pe banda de urgență în mod nejustificat și să acorde prioritate la pătrunderea din zona spațiilor de servicii pe șoseaua de mare viteză;
- să nu urce la volan obosiți ori sub influența alcoolului sau a substanțelor stupefiante!
CFR a anunțat că încep lucrările de modernizare și reabilitare la stațiile Neptun Haltă și Costinești Tabără. Operațiunea face parte din proiectul amplu „Modernizarea/Reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România – SRCF Constanța”.
Proiectul este finanțat prin Programul Transport (PT), cu fonduri externe nerambursabile.
CFR a transmis că la Neptun lucrările au început deja, iar pentru Costinești startul este programat pentru 30 aprilie. Modernizarea vizează îmbunătățirea condițiilor pentru călători, creșterea siguranței și atragerea pasagerilor către transportul feroviar.
Principalele intervenții includ: instalarea de containere modulare, prelungirea peroanelor, modernizarea instalațiilor electrice, sanitare și termice, echipamente moderne de informare, accesibilizare pentru persoane cu mobilitate redusă și montarea de panouri fonoabsorbante.
Valoarea contractului pentru Halta Neptun este de 16,57 milioane lei (fără TVA). Proiectul este implementat sub supravegherea SRCF Constanța, în cadrul angajamentului CFR SA pentru modernizarea infrastructurii feroviare la standarde europene.
Curtea Constituțională a anunțat marți, 29 aprilie, că a amânat judecarea unor obiecții ridicate de președintele României. Este vorba despre obiecții care vor fi soluționate în luna mai.
Curtea Constituțională a amânat pentru 7 mai „obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.188/2000 privind executorii judecătorești”.
CCR a amânat pentru 9 mai „obiecția de neconstituționalitate a Legii privind transmiterea bunurilor imobile – teren cu construcțiile aferente din domeniul public al statului și din administrarea Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara în domeniul privat al statului și succesiv în proprietatea Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, județul Timiș și transmiterea unui bun imobil – teren din domeniul privat al statului în proprietatea Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.”
CCR a amânat pentru 15 mai „obiecția de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative” și „obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea art.24 alin.(3) din Legea fondului funciar nr.18/1991.”
Toate obiecțiile au fost formulate de Președintele României.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) – Patriot. Anunțul a fost făcut marți, 29 aprilie. Noul sistem îl va înlocui pe cel donat Ucrainei în luna septembrie 2024.
Conducerea MApN salută decizia Departamentului de Stat al SUA de a aproba vânzarea către România a unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) – PATRIOT, prin programul de asistență de securitate Foreign Military Sales (FMS) și notificarea, în acest sens, a Congresului SUA, conform procedurilor standard americane.
Costul estimat pentru acest sistem, compus dintr-un set radar AN/MPQ-65, în varianta modernizată față de cea donată, două stații de lansare M903 și o stație de control lansare, este de 262 de milioane de dolari. Conform legislației americane, Congresul SUA a fost notificat cu o valoare inițială mai mare, de aproximativ 280 de milioane de dolari, transmite Ministerul Apărării.
Sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile, asigurate de un grup de țări aliate, precum și prin intermediul Inițiativei Immediate Action on Air Defence, în vederea refacerii deficitului de capabilitate generat de donație.
Sistemul Patriot poate detecta și doborî o gamă largă de platforme aeriene și rachete balistice, iar această achiziție va consolida capacitatea României de a descuraja agresiunea în regiunea Mării Negre.
Programul de achiziție a șapte sisteme de rachete sol-aer Patriot a fost inițiat prin Legea nr. 222/2017. Primul sistem a fost recepționat în anul 2020. În perioada 2021-2023 au fost recepționate echipamentele majore pentru celelalte trei sisteme din prima etapă a programului. Pentru sistemele din etapa a II-a (trei sisteme), pentru care România a semnat contractul de achiziție la finalul anului 2023, Guvernul SUA a lansat deja comanda către compania Raytheon pentru începerea producției de radare, stații de lansare, sisteme de comandă și control și rachete.
Pentru donarea unui sistem Patriot către Ucraina și, ulterior, pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol prin cumpărarea altuia pentru Armata României a fost adoptat, în luna septembrie a anului trecut, un nou act normativ, a precizat MApN.
Palatul Parlamentului va fi iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei. Evenimentul va avea loc marți seara. Momentul marchează Ziua Prieteniei dintre cele două țări.
Fațada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piața Constituției, va fi iluminată în culorile drapelelor României și Republicii Federale Germania, marți, începând cu ora 20.30, pentru a marca „Ziua Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania”, a anunțat Camera Deputaților.
„Iluminarea clădirii Palatului Parlamentului în culorile drapelelor celor două state are loc la propunerea a doi deputați aparținând Grupului parlamentar al minorităților naționale, respectiv Ovidiu Victor Ganț (deputat FDGR - Forumul Democrat al Germanilor din România) și Silviu Vexler (deputat FCER - Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România)”, a transmis Camera Deputaților.
Demersul face parte din activitățile organizate în conformitate cu Legea nr. 79 din 4 aprilie 2024 pentru instituirea zilei de 21 aprilie ca „Ziua Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania”. La data de 21 aprilie 1992, România și Republica Federală Germania au încheiat Tratatul privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa, primul tratat de acest fel dintre statul român și un stat membru al UE și NATO.
Tratatul a devenit fundamentul dezvoltării relațiilor bilaterale dintre România și Republica Federală Germania în plan politic, economic, social și cultural, desfășurate la nivel înalt – Președinție, Parlament, Guvern.
„Acest gest simbolic va fi o oportunitate excelentă pentru a reitera și dezvolta relația puternică de prietenie dintre cele două țări, va reafirma caracterul special și dinamic al parteneriatului dintre România și Republica Federală Germania și, în același timp, va pune în evidență contribuția esențială a Parlamentului României la consolidarea acestor relații esențiale pentru țara noastră”, au precizat deputații Ovidiu Victor Ganț și Silviu Vexler.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale organizează, în perioada 15 aprilie 2025 – 14 mai 2025, concursul național de proiecte de tineret și studenți. Acesta beneficiază de finanțări de 3 milioane de lei.
Conform ministerului, 1.500.000 lei sunt alocați pentru linia de finanțare destinată proiectelor de tineret și 1.500.000 lei pentru linia de finanțare destinată proiectelor studențești.
Limita maximă pe proiect este de 150.000 lei, iar în cadrul concursului un solicitant poate depune maximum două proiecte, în cadrul aceleiași linii de finanțare.
Concursul urmărește facilitarea accesului tinerilor la învățare continuă (formală, non-formală și informală) și cultură de calitate, promovarea sănătății și a educației pentru sănătate, susținerea participării tinerilor și a organizațiilor de/pentru tineret la procesul decizional și crearea și susținerea de oportunități pentru tinerii din zonele rurale, în vederea diminuării decalajelor dintre urban și rural.
Guvernul a aprobat o hotărâre prin care instituie un nou program de sprijin pentru crescătorii de animale. Ca urmare, asociațiile producătorilor agricoli pot beneficia de până la 50.000 de euro pe o perioadă de 3 ani pentru creșterea porcilor de reproducție din rasele Bazna și Mangalița.
„Este un program care continuă și în acest an, nu este o premieră, dar este reangajat Executivul să susțină acest sector din agricultura românească. Astfel, asociațiile și societățile producătorilor agricoli pot beneficia de până la 50.000 de euro pentru o perioadă de 3 ani, pentru creșterea porcilor de reproducție, Bazna și/sau Mangalița, două rase românești”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Sprijinul este de 2.300 de lei /scroafă/an.
Fondurile necesare finanțării acestui program, respectiv 1,5 milioane de lei, sunt asigurate în bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul în curs.
Pentru a beneficia de acest sprijin, producătorul agricol trebuie să aibă exploatația înregistrată sanitar-veterinar, să dețină scroafe de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița. Cererile de înscriere se depun la direcțiile pentru agricultură județene, începând de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, deci după publicarea în monitor oficial în zilele următoare, până la data de 31 iulie 2025 inclusiv.
Administrația Națională Apele Române anunță că 57 din cele 83 de subsectoare de plajă scoase la închiriere au fost adjudecate. Acestea reprezintă echivalentul a 49 de hectare, din totalul celor 75 de hectare scoase la închiriere. Plajele sunt în stațiunile Năvodari, Mamaia, Constanța, Tuzla și Vama Veche.
În urma organizării de către Administrația Națională „Apele Române” a procedurii de licitație publică (etapa I) privind închirierea suprafețelor de plajă pentru sezoanele estivale 2025–2034 (următorii 10 ani), 57 din cele 83 de subsectoare scoase la închiriere au fost adjudecate, echivalentul a 49 de hectare (din totalul celor 75 de hectare scoase la închiriere).
Suprafețele închiriate sunt situate în stațiunile Năvodari (4 subsectoare), Mamaia (37 de subsectoare), Constanța (10 subsectoare), Tuzla (4 subsectoare) și Vama Veche (3 subsectoare) și au două tipuri de destinații: agrement turistic (recreere) și agrement cu funcție sportivă – ambarcațiuni cu/fără motor.
Din cele 214 oferte primite, 175 au fost valabile, ceea ce înseamnă aproximativ 81,78%. Pentru fiecare subsector de plajă, conform legislației, a fost nevoie de cel puțin două oferte valabile.
Perioada de închiriere este de 10 ani. Criteriile de evaluare a ofertelor au fost: prețul oferit – 40%; capacitatea economico-financiară – 10%; protecția mediului înconjurător – 10%; condițiile specifice impuse de natura bunului închiriat – 40%.
Valoarea medie a chiriei ofertate a fost mai mare cu aproximativ 21% față de prețul de pornire. Conform prevederilor legale, 50% din sumele încasate vor merge către bugetul de stat, iar 50% vor fi utilizate pentru investiții în infrastructura de gospodărire a apelor, inclusiv pentru plaja Mării Negre.
În prezent, este în desfășurare o nouă procedură de licitație pentru închirierea a 77 de subsectoare de plajă, ce acoperă o suprafață de 58,85 hectare, pentru următorii 10 ani. Plajele sunt situate în stațiunile Mamaia, Constanța, Agigea, Eforie Nord și Eforie Sud. Data-limită de depunere a ofertelor este 24 aprilie 2025, ora 16:00, iar deschiderea acestora va avea loc în perioada 6–9 mai 2025, ora 10:00.
În total, Administrația Națională „Apele Române” a scos la licitație, in anul 2025, un total de 160 de subsectoare de plajă (în cele două etape), cu o suprafață cumulată de 133,85 hectare, pentru a fi închiriate în perioada 2025–2034 (următorii 10 ani).
Guvernul alocă fonduri pentru desființarea ultimelor toalete școlare din fundul curții. Este vorba despre suma de aproape 15 milioane de lei.
Potrivit statisticii în România mai sunt 175 de școli cu toaleta în curte. Guvernul anunță că de la toamnă situația va fi complet modificată.
„Punem punct unei realități triste din educația românească. Alocăm 14,5 milioane de lei pentru ca, la începutul noului an școlar, în toamnă, să nu mai existe unități de învățământ cu toalete în curte. Mai sunt 175 de școli în asemenea situație și nu putem vorbi cu adevărat de o Românie Educată fără a rezolva definitiv acest simbol al blocării în trecut”, a explicat premierul Marcel Ciolacu.
Suma este alocată de la bugetul de stat.
Error: No articles to display