Paul Petrescu

Europarlamentarul AUR Adrian Axinia, membru în Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor (ECR) din Parlamentul European, a semnat o scrisoare prin care cere Comisiei Europene să renunțe la reglementările care ar putea conduce la interzicerea sobelor şi şemineelor în Uniunea Europeană.

Documentul este adresat lui Stéphane Séjourné, vicepreședintele executiv pentru Prosperitate și Strategie Industrială al Comisiei Europene, Dan Jørgensen, Comisar european pentru Energie şi Locuire, şi Jessika Roswall, Comisar european pentru Mediu, Reziliență în Domeniul Apei și o Economie Circulară Competitivă.

Sursa menționată arată că demersul vine în contextul în care Comisia Europeană a lansat o propunere privind introducerea de noi „reglementări de ecodesign cu scopul de a obține eficiența resurselor și a energiei, stimulând în același timp utilizarea circulară a materialelor care ajută la decarbonizare, competitivitate și securitate economică”.
„Sunt două propuneri pe care europarlamentarii ECR le consideră aberante:
1 – Cerința ca pentru încălzitoarele care folosesc combustibil solid (adică sobele şi şemineele) să fie conectate la rețeaua electrică. Se anulează astfel rolul lor de soluție de încălzire autosuficientă.
2 – reducerea propusă a limitelor de particule de carbon — de la 1.500 de miligrame la doar 500 de miligrame — ar necesita o reproiectare completă a tehnologiei actuale a camerei de ardere.”

„Funcţionarii de la Bruxelles trăiesc într-o lume a lor. La nivelul României, sunt peste 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc prin intermediul unor sobe cu lemne. La nivel de UE, dacă luăm în calcul sobele şi şemineele, sunt peste 41 de milioane de case care se bazează pe acest mod de încălzire. Costurile acestor schimbări cerute de Comisia Europeană sunt absolut colosale într-un moment în care Europa se află deja în dificultate economică. Să pui astfel de pietroaie în cârca europenilor şi aşa sărăciţi de creşterea economică anemică şi de inflaţia galopantă a ultimilor ani arată o ruptură de realitate. Ca să nu mai spun că astfel de acţiuni nu fac altceva decât să sporească reglementările, în ciuda angajamentelor UE că va reduce inflaţia normativelor europene”, a declarat vicepreşedintele AUR Adrian Axinia.

Producătorii de şeminee şi sobe de la nivelul UE grupaţi în CEFACD (Comitetul european al producătorilor de aparate de încălzire și gătit de uz casnic) au criticat la rândul lor noul regulament aflat în dezbatere la nivelul UE, susţinând că aplicarea acestor măsuri ar duce la pierderea a aproximativ 200.000 de locuri de muncă la nivel european.

La rândul său, europarlamentarul Adrian Axinia se arată critic faţă de autorităţile din România care nu iau atitudine faţă de ceea ce este văzută drept o nouă măsură nediscutată în prealabil cu statele membre.
„Ar fi fost de dorit să spună ceva şi miniştrii Energiei şi Mediului, Burduja şi Fechet, având în vedere impactul uriaş asupra românilor. La fel cum ar fi fost un subiect în care să vedem implicarea Premierului Ciolacu şi a Preşedintelui interimar Bolojan. Din păcate, toţi au băgat capul în nisip ca struţul şi sunt rupţi de dezbaterile de la nivel european chiar dacă ele afectează milioane de români. Această pasivitate este încă un motiv pentru care este nevoie de curăţenie generală la vârful statului român”, a concluzionat europarlamentarul Axinia.

Fostul ministru USR al Justiției, deputatul Stelian Ion, cere convocarea unui nou CSAT în care toate instituțiile începând cu Ministerul de Interne să explice ce evoluții sunt de la ultima întâlnire a Consiliului pe tema anulării alegerilor, din 28 noiembrie 2024, și să fie prezentate public concluziile.

„Dacă era nevoie de un motiv, urmarea firească a declarațiilor recente ale oficialilor SUA ar fi fost convocarea de urgență a CSAT, care să analizeze ce evoluții sunt de la ultima întâlnire a Consiliului, din 28 noiembrie 2024, și să fie prezentate public concluziilor. Pentru a nu ajunge în luna mai și să constate iar CSAT că au fost interferențe în alegerile prezidențiale”, a declarat Stelian Ion.
Potrivit fostului ministru al Justiției, unul dintre rapoartele desecretizate de CSAT în legătură cu interferențele în alegerile prezidențiale din 24 noiembrie a fost elaborat de Ministerul de Interne. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, membru CSAT, încearcă „să paseze responsabilitatea și se face singur de râs când spune că statul român trebuie să facă mai mult pentru a explica ceea ce s-a întâmplat de s-a ajuns la anularea alegerilor, fiind direct responsabil de lipsa de acțiune a statului”.

„Prin natura funcției primite politic, Predoiu reprezintă statul. Îi solicit ministrului de Interne, membru CSAT, să nu mai arunce responsabilitățile în grădina altora. Nu poate fi un politician ca ministru de Interne și alt politician ca lider interimar al PNL. Predoiu trebuie să fie primul care să explice, așa cum a cerut, ce s-a întâmplat la primul tur al alegerilor prezidențiale și ce urmări au avut constatările MAI cuprinse în raportul înaintat CSAT”, a precizat Stelian Ion.

Salariul de bază al cadrelor didactice angajate în regim de plată cu ora include majorarea de 10%. Decizia aparține Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Hotărârea a fost transmisă la solicitarea Tribunalului Vaslui.

Potrivit ÎCCJ, majorarea de 10% stabilită conform prevederilor art. 8 din anexa nr. I (Familia ocupaţională de funcţii bugetare Învăţământ) este inclusă în salariul de bază al cadrelor didactice angajate în regim de plată cu ora.

„Decizia nr. 37: Admite, în parte, sesizarea formulată de Tribunalul Vaslui - Secţia civilă, în dosarul nr. 160/89/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 8 şi art. 12 din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 9 din Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: Salariul de bază al cadrelor didactice - profesori pentru învăţământul primar - angajate în regim de plată cu ora include majorarea de 10% stabilită conform prevederilor art. 8 din anexa nr. I (Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Învăţământ") la Legea-cadru nr. 153/2017, ca şi în cazul profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi prin contract individual de muncă cu normă întreagă. Respinge, în rest, sesizarea, ca inadmisibilă. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2025”, a stabilit ÎCCJ.

Decizia a fost comunicată luni la solicitarea Tribunalului Vaslui.

Unul dintre liderii USR Emanuel Ungureanu îi cere președintei partidului Elenei Lasconi să se retragă din cursa pentru Palatul Cotroceni. Dragă Elena, e timpul să fii om de stat, să te retragi, a transmis Ungureanu care vrea ca USR să-l sprijine pe Nicușor Dan.

„Dragă Elena, e timpul să fii om de stat! Dragă Elena, a venit vremea să-l susții pe Nicușor Dan pentru prezidențialele din luna mai. Este timpul ca partidul nostru, USR, să-l sprijine pe Nicușor Dan. Nicușor Dan este fondatorul USR și omul care a câștigat două mandate de primar al Capitalei cu sprijinul USR”, a scris Emanuel Ungureanu, pe Facebook.

Potrivit lui Ungureanu, sondajele de opinie, inclusiv cele comandate de USR, îl plasează pe Nicușor Dan la 20-21% din intențiile de vot, în timp ce Elena Lasconi nu are mai mult de 9-10%.
„În mod evident, după rezultatul tău excepțional din decembrie, nimeni din USR nu are dreptul să îți ceară să te retragi din cursa pentru prezidențiale și eu nu voi face asta. Într-o țară normală, ar fi trebuit să fii președinta României și ar fi fost extraordinar, ai un suflet bun și ești harnică, meritam un președinte ca tine după decepția numită Iohannis. Din cauza Securistanului infiltrat în CCR, acest moment astral ne-a fost distrus. Sunt convins că este incredibil de frustrant pentru tine că ți-a fost furată victoria, o meritai și o meritam, USR te-a susținut fantastic. Convingerea mea este că l-ai fi învins în turul 2 anulat ilegal, pe Călin, omul Kremlinului, un produs 100% al părții întunecate a serviciilor secrete românești”, a precizat Emanuel Ungureanu.

Secția de Neurologie și Unitatea de Terapie Acută a Accidentului Vascular Cerebral (Stroke) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, au fost modernizate și dotate la cele mai înalte standarde, menite să asigure un tratament rapid și eficient pentru pacienții cu accident vascular cerebral (AVC).

Conform Consiliului Județean Galați, Unitatea de Terapie Acută a Accidentului Vascular Cerebral dispune acum de 8 paturi noi, fiecare echipat cu monitor de supraveghere, injectomat și console de oxigenoterapie. De asemenea, sunt dotări ultramoderne, precum saltele antiescară, macara medicală pentru pacienții supraponderali, dispozitive pentru igiena mâinilor și un laborator performant de explorări funcționale. În plus, există personal medical dedicat și instruit, care asigură un tratament rapid și eficient.

Secția Clinică de Neurologie Galați din cadrul Spitalului Județean „Sf. Apostol Andrei” a primit două premii GOLD Award din partea Societății Europene de AVC, pentru performanțele în tratamentul accidentului vascular cerebral.

„În tratamentul AVC, fiecare secundă contează. Cu această unitate modernizată, pacienții vor beneficia de îngrijire rapidă și specializată, direct în secția dedicată, fără a mai aglomera Terapia Intensivă. Salvăm vieți, îmbunătățim recuperarea pacienților și oferim condiții moderne pentru tratament. Acesta este încă un pas important în strategia noastră de a transforma Spitalul de Urgență Galați într-o unitate de referință la nivel național”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

460 de proceduri au fost efectuate de la începutul programului de tromboliză în Galați, multe dintre ele având rezultate spectaculoase, cu remiterea completă a simptomelor neurologice. Pacienții care și-au recăpătat mobilitatea, au trimis personalului medical mesaje emoționante de recunoștință, iar unii chiar au transmis înregistrări care arată progresul lor impresionant.
Secția Clinică de Neurologie dispune de saloane moderne, cu băi proprii, televizoare, frigidere și butoane de alarmă, pentru un plus de confort și siguranță, dar și săli dedicate pentru tratamentul sclerozei multiple, bolii Parkinson și recuperarea neurologică post-AVC.
Următorul pas va fi trombectomia, o procedură revoluționară care va permite extragerea trombului ce blochează circulația cerebrală, crescând șansele de recuperare completă.

Ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, a avut, la Munchen, în marja Conferinței de Securitate, o întrevedere cu Armin Papperger, CEO-ul companiei Rheinmetall AG.

Discuțiile au vizat perspectivele de consolidare a cooperării industriale ale companiei germane cu industria de profil din România, în special prin valorificarea oportunităților oferite de programele de înzestrare planificate de Armata Română.

„Cooperarea cu companii de nivelul Rheinmetall, un jucător important în piața globală a tehnicii de luptă, poate fi un exemplu de succes pentru România. Transferul de înaltă tehnologie și integrarea unei părți cât mai mari a producției echipamentelor contractate în capacități industriale de pe teritoriul național contribuie în mod esențial la întărirea securității și rezilienței României, în acest context geopolitic complicat care se manifestă în regiunea noastră”, a transmis ministrul Angel Tîlvăr.

Participanții au discutat și despre fabrica de pulberi care ar putea fi construită în România.

„Am discutat și despre proiectul de construire a unei fabrici de pulberi în România, printr-un parteneriat între Romarm și Rheinmetall, proiect care beneficiază de o finanțare de 47 de milioane de euro acordată de Comisia Europeană, prin programul ASAP. România are astfel șansa de a deveni un actor important în asigurarea aprovizionării cu muniție la nivel european”, a precizat Angel Tîlvăr.

Dominic Fritz este primul primar din România care s-a alăturat alianței Pactul Orașelor Libere, inițiată în 2019 de primarii capitalelor Varșovia, Praga, Bratislava și Budapesta.

Timișoara a devenit astfel parte a unei rețele de orașe care și-au propus să reconstruiască și să consolideze democrația, să susțină alegerile libere și corecte, să sprijine mișcările democratice din întreaga lume și să se angajeze în acțiuni pentru a reduce decalajul urban-rural. Din rețea mai fac parte orașe precum Roma, Amsterdam, Berlin, Los Angeles.

„Modelul Timișoarei este construit pe un principiu simplu, dar puternic: diversitatea alimentează inovarea, iar inovarea generează prosperitate. Acest model nu este unic. Multe orașe din Pactul Orașelor Libere împărtășesc această viziune. De la Praga la Varșovia, de la Budapesta la Bratislava, vedem că orașele democratice deschid calea, demonstrând că valorile europene pot crea beneficii tangibile pentru toți. Acesta este motivul pentru care colaborarea noastră este atât de importantă. Împreună, nu doar apărăm democrația, ci o facem să funcționeze”, a declarat primarul Dominic Fritz.

La Summit-ul Pactul Orașelor Libere 2025 au participat reprezentanții orașelor Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Bruxelles, Budapesta, Gdansk, Harkov, Kiev, Liov, Milano, Neu-Ulm, Paris, Praga, Rijeka, Sofia, Timișoara, Tirana, Ulm, Viena, Vilnius și Varșovia.

USR nu susține moțiunea de cenzură a AUR. Ionuț Moșteanu a anunțat luni că parlamentarii formațiunii politice nu vor semna moțiunea de cenzură. Anterior, liderul AUR George Simion a anunțat că amână momentul depunerii moțiunii deoarece așteaptă semnături de la POT și USR.

Ionuț Moșteanu a declarat că USR nu va semna și nici nu va vota moțiunea de cenzură.

„Nu, exclus, nu o să semnăm. Era o discuție dacă o să votăm sau nu votăm. Discuția nu mai are sens. Probabil Simion și-a dat seama că l-ar fi ajutat pe Ciolacu”, a declarat Ionuț Moșteanu, la Antena 3 CNN.

Conform procedurii, o singură moțiune de cenzură poate fi depusă într-o sesiune parlamentară. Astfel, dacă demersul ar fi fost respins, opoziția mai avea dreptul la o moțiune la toamnă.
Luni dimineață, președintele AUR, George Simion, a anunțat că moțiunea de cenzură care vizează Guvernul Ciolacu nu va fi depusă până când nu vor fi semnături din partea tuturor membrilor opoziției. Altfel nu ar avea rost, a spus Simion. În mod normal, moțiunea de cenzură trebuia să fie depusă luni la Parlament.

Depunerea moțiunii de cenzură a AUR a fost amânată. Președintele AUR, George Simion, a anunțat că moțiunea de cenzură care vizează Guvernul Ciolacu nu va fi depusă până când nu vor fi semnături din partea tuturor membrilor opoziției. Documentul trebuia să fie depus luni, la Parlament.

George Simion a anunțat luni că așteaptă semnături de la POT și USR.

„Nu vom depune în această săptămână moțiunea de cenzură până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziției (...) Așteptăm azi să semneze și ei moțiunea de cenzură (...) Sperăm să semneze și membrii de la POT și cei de la USR, măcar o parte, ca să nu vedem că există o interdicție din partea doamnei Lasconi ca să fie votată moțiunea pentru că altfel nu ar avea rost”, a declarat George Simion.
Moțiunea de cenzură trebuia să fie depusă luni la Parlament.

Consiliul Județean Galați anunță că sprijină educația tuturor copiilor, inclusiv a celor cu nevoi speciale, prin investiții importante în școli. 31 de săli de clasă au fost dotate cu echipamente IT (table inteligente, calculatoare, imprimante, sisteme audio) și 39 de clase au fost mobilate, a dezvăluit Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Este vorba despre următoarele:

-Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Tecuci, Liceul Tehnologic „Simion Mehedinți” Galați, Școala Profesională Specială „Emil Gârleanu” Galați.
- Laboratorul de informatică și atelierele de alimentație publică, mecanică și cel de croitorie și pielărie de la Liceul Tehnologic „Simion Mehedinți” Galați au fost echipate;
- Laboratorul de informatică și cabinetul polisenzorial de la Școala Profesională Specială „Emil Gârleanu” Galați a fost dotat cu echipamente IT;
-Cabinetul de kinetoterapie de la Școala Gimnazială Specială „Constantin Pufan” a dotat cu materiale didactice și echipamente IT;
- Sala de sport de la Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Tecuci a fost dotată cu materiale didactice specifice.

De asemenea, CJ Galați a dotat și o parte din unitățile conexe:
-Cabinete de navomodele și de limbi străine de la Palatul Copiilor Galați și cabinetul de cultură și civilizație românească de la filiala Tecuci;
-Cabinet de consiliere psihopedagogică de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Galați (CJRAE).

„Continuăm investițiile în cluburile sportive școlare din Galați și Tecuci. Prin aceste modernizări, copiii au acces la tehnologie de ultimă generație și un mediu educațional mai prietenos. Educația de calitate înseamnă un viitor mai bun și o șansă în plus pentru tânăra generație”, a precizat Costel Fotea, președintele CJ Galați.