10 milioane de euro din PNRR pentru Organizațiile de Management al Destinației Recomandat

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a anunțat lansarea unui program de finanțare în valoare de 10 milioane de euro, destinat Organizațiilor de Management al Destinației, fondurile fiind alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Potrivit ministrului, bugetul va fi pus la dispoziția organizațiilor din țară pentru a sprijini funcționarea acestora și promovarea destinațiilor turistice pe care le reprezintă. Ghidul programului a fost publicat pentru consultare publică pe site-ul ministerului.
Irineu Darău a precizat că finanțarea va fi acordată în parteneriat între organizațiile de management al destinației și unitățile administrativ-teritoriale, iar minimum 20% din fonduri va fi destinat funcționării organizațiilor.

Ministrul a subliniat că schema de finanțare a fost concepută astfel încât să ofere șanse și comunităților mai mici, care nu dispun de resurse suficiente pentru promovare turistică, și că procedurile administrative au fost simplificate, astfel încât o singură cerere să poată include mai multe investiții.
Organizațiile de Management al Destinației au rolul de a coordona promovarea destinațiilor turistice și de a contribui la dezvoltarea turismului local.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.