Codrut Ursu

Fără excepţie, reprezentanţii consorţiilor universitare româneşti şi-au declarat susţinerea şi aprecierea pentru proiectul Legii învăţământului superior, potrivit unei declaraţii de presă semnate de ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu. Acesta a făcut un rezumat al reuniunii rectorilor cu premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, care a blocat analiza lucrării de către CNADTCU, în instanţă. Niciunul dintre cei 25 de rectori prezenţi nu a ridicat problemele plagiatului, desfiinţării instituţiei care analizează şi dă verdict pe plagiate, a renunţării voluntare la titlul de doctor sau a acordării titlului de doctor de către universităţi, potrivit surselor Edupedu.ro. „Fără excepţie, reprezentanţii consorţiilor universitare româneşti şi-au declarat susţinerea şi aprecierea pentru proiectul Legii învăţământului superior, formulând şi o serie de propuneri de îmbunătăţire/completare a textului proiectului legislativ. Au fost apreciate în mod deosebit aspectele ce ţin de consolidarea autonomiei universitare, pe toate palierele, dar şi de creşterea finanţării universităţilor româneşti”, anunţă ministrul Cîmpeanu.

Amnistierea plagiatorilor este introdusă oficial de ministrul Sorin Cîmpeanu în textul proiectului de Lege a educaţiei, în plin scandal de plagiat la adresa şefului său de Guvern şi de partid – premierul Nicolae Ciucă. Proiectul Legii învăţământului superior prevede la articolul 73 că titularii titlului de doctor pot renunţa la titlul de doctor, “prin act unilateral de voinţă”, fără să invoce vreun motiv şi fără să plătească vreo despăgubire. Este a doua prevedere în favoarea plagiatorilor, după desfiinţarea CNATDCU – instituţia-cheie în analizarea plagiatelor, execuţie propusă în acelaşi proiect al Legii educaţiei. Amintim că premierul Ciucă “a validat total“ proiectul de lege care îi permite chiar lui să renunţe la titlul de doctor obţinut în urma plagierii conţinute în cel puţin 42 de pagini, potrivit analizei realizate de jurnalista Emilia Şercan.
Dacă proiectul de lege lansat în dezbatere publică pe 13 iulie, care are girul preşedintelui Klaus Iohannis, intră în vigoare în această formă, orice plagiator va putea renunţa gratuit la doctoratul obţinut pe banii statului, fără a returna statului nicio sumă de bani. Proiectul de lege nu spune ce se întâmplă cu sumele obţinute de plagiatori din sporul de doctorat primit.

„Nu ştiu dacă e bine să spun că, la examenul de titularizare de anul acesta, 90% din cei care au obţinut note sub cinci vin pe o anumită filieră, cu nişte competenţe dobândite în anumite instituţii”, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei dezbateri pe tema proiectului legii Educaţiei. Peste jumătate din absolvenţii 2022 care au participat la proba scrisă de la concursul de titularizare au obţinut note sub 7, potrivit datelor Ministerului Educaţiei, analizate de Edupedu.ro. Acest lucru înseamna că ei pot fi angajaţi pe durată determinată. Amintim că cele două proiecte de legi pentru învăţământul preuniversitar şi superior au fost lansate în dezbatere publică pâna în data de 24 august, iar dupa această etapă vor fi ajustate în funcţie de propuneri, aprobate în Guvern şi trimise în Parlament pentru a parcurge procesul legislativ.

Peste 30 de elevi de la Centrul Judeţean de Excelenţă Slobozia, judeţul Ialomiţa au vizitat joi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. Tinerii cu rezultate bune la învăţătura au avut o primă întâlnire, în sala Senatului, cu prof. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu, Rectorul UDJG, apoi au mers, la cerere, la Facultatea de Medicină şi Farmacie şi la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor.
Rectorul UDJG i-a întâmpinat pe oaspeţi cu un mesaj de salut, în care a punctat faptul că este foarte important pentru ei să-şi aleagă traseul profesional încă din timpul liceului, în funcţie de pasiuni şi interese. Cadrele didactice de la SIA le-au prezentat elevilor şi profesorilor ialomiţeni staţiile pilot de carne, lapte şi bere, iar cele de la Medicină le-au arătat cele mai noi dotări de la sediul din Port.
La final, elevii au „testat” mâncarea de la cantina studenţească, de care s-au declarat extrem de mulţumiţi. Vizita în judeţul nostru s-a încheiat cu o incursiune la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.
Astfel de vizite informative se încadrează, alături de târgurile educaţionale „Student#UDJG”, în proiectul „Parteneriat pentru performanţă educaţională”, derulat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, alături de Inspectoratele Şcolare Judeţene şi de instituţiile din învăţământul preuniversitar din Galaţi şi judeţele vecine.

Noi poziţii câştigate de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi în statistica prestigiosului clasament Academic Ranking of World Universities ARWU (SHANGHAI Ranking) 2022. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a fost inclusă în clasamentul Academic Ranking of World Universities ARWU (SHANGHAI Ranking) 2022 pe poziţia 15 din 16 la nivel naţional. În prezent, în România funcţionează 46 de instituţii de învăţământ superior de stat, 40 de instituţii de învăţământ superior particular şi 7 instituţii de învăţământ superior de stat cu profil militar. Clasificarea universităţilor se realizează prin evaluarea unor domenii mai largi sau specifice, iar criteriile de analiză au în vedere o serie de indicatori ai calităţii academice, cum ar fi educaţia studenţilor în domeniu (licenţă, master doctorat) şi rezultatele cercetării ştiinţifice, prin cuantificarea unor indicatori precum publicarea rezultatelor cercetării în reviste cu factor ridicat de impact. Informaţia completă este disponibilă la adresa: https://www.shanghairanking.com/institution?n=&r=Romania

Mai mult de jumătate din copiii de 10 ani din lume nu pot citi un text simplu – Raport UNICEF / Aproape jumătate din tinerii români nu deţin competenţele de învăţământ secundar, în materie de alfabetizare şi calcul. Discrepanţa calităţii de viaţă dintre ţările înstărite şi cele cu dezvoltare precară accentuează pierderile de învăţare produse de criză pandemică, la nivel mondial, ceea ce oferă şanse inegale copiilor de a se dezvolta în continuare, arată un raport recent al UNICEF, publicat pe 11 iulie. Autorii raportului, experţi de la Comisia de Educaţie a organizaţiei internaţionale şi de la partenerii săi, au dorit să afle ce competenţe şi în ce mod îşi însuşesc copiii din lume abilităţile de viaţă după pandemia de Covid-19. Ne aflăm într-o criză de învăţare. Pentru a le oferi tinerilor cele mai bune şanse de reuşită, trebuie să îi sprijinim în mod holistic. Primul pas este să identificam unde se află copiii şi tinerii în ceea ce priveşte dobândirea gamei de competenţe de care au nevoie, să monitorizăm progresul în dezvoltarea lor şi să ne asigurăm că niciun copil sau tânar nu este lăsat în urmă – aceasta este înaintarea de pe site-ul unicef.org unde se găseşte raportul.

146 de candidaţi la concursul de Titularizare 2022 au luat nota 10 la proba scrisă, potrivit Ministrului Educaţiei. Pe de altă parte, „este trist că 4.573 candidaţi au luat mai puţin de nota 5.00”, conform sursei citate. „Judeţele CJ, BN, BC, B, NT, AR, PH şi DB au avut cele mai bune rezultate din perspectiva notelor mai mari de 7.00 (peste 50%). Judeţele CL, GR, TL, şi MH au avut cele mai slabe rezultate din perspectiva notelor mai mari de 7.00 (sub 40%)”, potrivit anunţului.
Anul acesta sunt peste 1.500 de posturi titularizabile. „Dacă proiectul noii legi va fi adoptat, anul viitor estimăm că vor fi peste 10.000 posturi “titularizabile”, conform ministrului Cîmpeanu. Contestaţiile se pot depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice în data de 19 iulie, după afişarea rezultatelor, pâna la ora 21:00, respectiv în data de 20 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afişeaza pe 27 iulie.
Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioada nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.

Luni debutează înscrierile pentru admiterea la cele 52 de programe de Masterat ale Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. În acest an, s-au scos la concurs 842 de locuri la buget, 412 pentru românii de pretutindeni şi 961 cu taxă. Cele mai multe locuri bugetate la Masterat sunt la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (120), unde sunt 5 programe de studiu. La Inginerie sunt 119 locuri la buget, repartizate pe 6 programe de masterat, din care unul - Concepte avansate în proiectarea şi exploatarea autovehiculelor – este în premieră la UDJG.
Urmează în ordine: Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică (96 de locuri bugetate, 5 programe de masterat), Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (88 de locuri la buget, 4 programe de masterat), Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative (80 de locuri bugetate, 3 programe de masterat). Facultatea de Litere şi cea de Educaţie Fizică şi Sport (câte 70 de locuri bugetate şi 3 programe de masterat), Ştiinţe şi Mediu (60 de locuri la buget, 3 programe de masterat), Inginerie şi Agronomie Brăila (58 de locuri bugetate, 3 programe de masterat), Istorie, Filosofie şi Teologie (40 de locuri, 2 programe de masterat), Arhitectură Navală (23 de locuri bugetate, 1 program de masterat în limba engleză) şi Arte (18 locuri la buget, 2 programe de masterat). La Facultatea Transfrontalieră, pentru cele 13 programe de masterat care se desfăşoară la Chişinău, Comrat şi Cahul, sunt scoase la concurs 375 de locuri cu bursă pentru românii de pretutindeni şi 100 locuri cu taxă.
Înscrierile au loc, în intervalul 18-23 iulie, atât online cât şi fizic, la centrele special amenajate. Pe 25 şi 26 iulie se desfăşoară probele de concurs (dacă este cazul), iar până pe 28 iulie se afişează rezultatele. Cei declaraţi ADMIŞI la ciclul II de studii cu frecvenţă, au la dispoziţie intervalul 28-30 iulie în care trebuie să depună diploma în original, confirmând, astfel, că doresc să fie studenţi ai UDJG. Înscrierile pentru Facultatea Transfrontalieră se desfăşoară în intervalul 20-24 iulie, restul datelor fiind identice cu cele prezentate iniţial.

Proiectele noilor legi ale Educaţiei au fost lansate în consultare publică la un an de la aprobarea în guvern a Raportului România educată, după amânări peste amânari şi termene ratate. Pentru prima dată, însă, documentele există şi propun reforma Învăţământului. Ce fel de reformă este aceasta? Cum vor arăta absolvenţii care vor traversa această reformă, potrivit propunerii şi viziunii Ministerului Educaţiei şi ale autorilor proiectelor de legi?
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, va fi invitatul Edupedu.ro la un interviu LIVE luni dimineaţă, de la ora 10:00. Interviul va fi transmis online pe pagina de Facebook Edupedu.ro şi pe canalul de Youtube.com.

Aproape 80 de elevi de clasele a X-a şi a XI-a, din judeţele Brăila, Bacău, Buzău, Galaţi (Tecuci, Pechea), Vaslui, Vrancea (Focşani) sunt aşteptaţi la UDJG, unde vor vedea, timp de două săptămâni, ce înseamnă să fii student: vor mânca la cantină, vor dormi la cămin, vor vizita facultăţile şi vor sta de vorba cu studenţii şi cadrele didactice.
Dupa o pauză de trei ani, cauzată de pandemie, Liga Studenţilor din Galaţi, în parteneriat cu Univesitatea ,,Dunărea de Jos” din Galaţi, Facultatea de Inginerie şi Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi, organizează Galaţi Summer University, un proiect educaţional prin care se doreşte ca elevii să se familiarizeze cu mediul universitar.
Tinerii vor veni în Galaţi în intervalul 17-31 iulie 2022 şi vor fi cazaţi în Căminul studenţesc D. În tot acest timp, vor fi ghidaţi de membrii LSG, vor vedea cum arată laboratoarele şi sălile de curs ale UDJG, dar vor participa şi la activităţi de educaţie non-formală, team-building-uri, training-uri de comunicare, care le vor facilita dezvoltarea personală.
Pentru a se înscrie la şcoala de vară a UDJG, elevii au completat un formular şi au avut nevoie de un acord parental.