Festivalul - concurs de muzică folk pentru copii și tineret SERI EMINESCIENE Recomandat

E.Sava_Popovici Miercuri, 09 Iulie 2025 0

Memorialul Ipoteşti Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, organizează în perioada 8-10 august 2025, cea de a treia ediţie, în noul format, a Festivalului Naţional de Muzică Folk Seri Eminesciene – muzică, film, poezie şi arte plastice.

Ediţia din acest an ca şi cea precedentă este finanţată de Consiliul Judeţean Botoşani. Concursul destinat copiilor şi tinerilor interpreţi se va desfăşura în perioada 9-10 august 2025 şi cuprinde două sectiuni: individual şi grup, precum şi două categorii de vârstă: 7-14 ani, respectiv, 15-30 ani.

În recital, anul acesta, vor fi prezenţi la Ipoteşti: începând cu data de 8 august – Robert Condraschi-Band, Fox Studis, Marcian Petrescu, Sunt un frate tânăr; pe 9 august – Daniel Făt, Cristi Dumitraşcu, Mircea Bodolan, Ţapinarii; pe 10 august – Andrei Piţu, Ocru, Ada Milea şi Bobo Burlăcianu, Ducu Bertzi.

Şi anul acesta, ca şi la ediţia de anul trecut, Memorialul Ipotești va propune o serie de activități conexe evenimentului de bază.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.