Restaurarea clădirii de pe strada Eroilor - este prima investiție finalizată prin PNRR la Consiliul Judeţean Galaţi, ne anunță președintele forului adminitrativ, Costel Fotea.
Clădirea care aminteşte de Galaţiul de altădată şi-a recăpătat farmecul de la începutul secolului XX, în cadrul unei investiţii cu fonduri europene derulate de către Consiliul Judeţean Galaţi.
Este vorba despre clădirea de pe Strada Eroilor, la numărul 13, o clădire cu un farmec aparte, construită în 1905 și care face parte din Ansamblul Urban din această zonă a oraşului.
De altfel, această lucrare este și prima investiție finalizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență de către Consiliul Județean. Astăzi, a avut loc conferința de închidere a acestui proiect.
Clădirea este ea însăși o lecţie de istorie, pe care am reuşit să o restaurăm şi care va spune povestea Galaţiului de altădată mulţi ani de acum încolo.
Lucrările au însemnat consolidarea imobilului şi eficientizarea energetică.
Practic, acum, clădirea în care lucrează colegii care se ocupă cu atragerea fondurilor europene este o clădire „verde”, consumurile de energie scăzând cu până la 90%.
Valoarea investiției este de peste 2,4 milioane de lei.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display