Biserică din Neamț și monumentul eroilor, situat în curtea lăcașului de cult, sfințite Recomandat

E.Sava_Popovici Vineri, 12 Iulie 2024 0

Comunitatea din satul Orțăști, comuna Drăgănești, a trăit o mare bucurie zilele trecute, fiind resfințite biserica din localitate, căreia i-a fost refăcută pictura, turnul clopotniței, casa socială și monumentul eroilor, situat în curtea lăcașului de cult.

La evenimentul la care Cristian Teșu, preotul din parohie, a invitat fețe bisericești, în frunte cu Prea Sfințitul Nichifor Botoșăneanul – arhiepiscop vicar al Arhiepiscopiei Iașului, din partea Consiliului Județean Neamț a participat administratorul public Sorin Brașoveanu. De asemenea, au fost prezenți, din județul Bacău, reprezentanți ai Filialei Județene Cultul Eroilor, ai Filialei Județene a Veteranilor de Război și ai Filialei Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere.

Evenimentul a avut atât o componentă religioasă – slujba ținută în biserică și sfințirea, cât și una militară, dedicată comemorării eroilor de pe acele locuri, în cinstea cărora militari ai Batalionului 634 Infanterie Mareșal Jozef Pilsudski Piatra-Neamț și garda de onoare au defilat și au dat onorul.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.