Camera Deputaţilor, deschisă vizitatorilor Recomandat

Camera Deputaţilor va putea fi vizitată gratuit marţi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, între orele 10.00 şi 16.00. Accesul va fi permis pe la intrarea C1.

Vor putea fi vizitate sălile în care se desfăşoară activitatea parlamentară, respectiv „I.I.C. Brătianu”, „Take Ionescu”, „Unirii”, „Al. I. Cuza”, „I.G.Duca” şi „Mihai Viteazul”, Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, sala de plen, Galeria presei, Galeria de onoare, „Nicolae Iorga” şi “Nicolae Bălcescu”.

De asemenea, Camera Deputaţilor va amenaja, pe peluza de la intrarea principală, 6 terenuri de badminton pentru copiii care îndrăgesc acest sport.

Traseul de vizitare va fi marcat şi delimitat, în conformitate cu măsurile legale care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, vizitatorii având obligaţia să poarte masca de protecţie pe toată durata vizitei.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.