Paul Petrescu

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul pe care îl conduce susține industria românească atât prin direcționarea de fonduri publice, cât și prin soluții legislative
Stabilitatea politică, economică, legislativă, dialogul deschis și constant între Guvern și mediul de afaceri sunt în măsură să crească încrederea investitorilor în economia românească, a subliniat premierul

Marcel Ciolacu la întâlnirea cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia, care a avut loc la Palatul Victoria.

”Industria românească se dezvoltă în majoritatea sectoarelor de activitate. O arată atât cifrele, cât și proiectele de succes pe care le văd în deplasările pe care le fac în țară sau despre care sunt informat la întâlnirile cu mediul de afaceri. La nivelul Guvernului acordăm susținere industriei românești atât prin direcționarea de fonduri publice, cât și prin soluții legislative”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Potrivit Guvernului „reprezentanții Confederației Patronale Concordia au apreciat investițiile publice fără precedent direcționate pentru finanțarea proiectelor de infrastructură care se derulează în România și au punctat faptul că, alături de dezvoltarea proiectelor rutiere, este nevoie de un accent mai puternic asupra celor din sectorul feroviar”.

În consultările cu reprezentanții Concordia au fost abordate și teme legate de fiscalitate și combaterea evaziunii fiscale prin introducerea instrumentelor digitale. Reprezentanții Guvernului au arătat disponibilitatea de a face ajustările necesare în aplicarea acestor instrumente digitale, în funcție de rezultatele obținute în primele luni de aplicare și de propunerile venite din partea mediului de afaceri.
O altă temă importantă de discuție a avut în vedere promovarea produselor românești pe piețele internaționale prin pârghiile pe care Guvernul le are la dispoziție.

Stabilizarea prețurilor la unele categorii de produse a fost un alt subiect în dialogul reprezentanților Guvernului cu cei ai patronatelor. În acest context, premierul Marcel Ciolacu a arătat „deschiderea Guvernului spre consultarea mediului de afaceri pentru stabilirea unui acord de voluntariat care să aibă în vedere stabilitatea prețurilor la unele produse alimentare.

Dialogul cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia va continua cu o succesiune periodică.

Din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu, au mai participat la discuții vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu, secretarul de stat în ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Cristian Vasilcoiu, reprezentanții Cancelariei Prim-Ministrului Florin Spătaru, consilier de stat, și Mihai Constantin, secretar de stat.
Delegația Confederației Patronale Concordia a fost condusă de președintele organizației, Dan Șucu, și de directorul executiv, Radu Burnete.

Buget record în 2024 la Consiliul Județean Galați, în valoare de 1.523.184.000 de lei (306 milioane euro), cu 50% mai mult față de 2023. În 2024, cea mai mare creștere este la capitolul investiții, acolo unde Consiliul Județean a alocat 1.250.228.000 de lei, cu peste 500 de milioane de lei mai mult față de 2023, ceea ce înseamnă o creștere de 60% pentru dezvoltarea județului.

“Anul acesta, Consiliul Județean are cel mai mare buget din istoria Galațiului, de peste 1,5 miliarde de lei. Cel mai important lucru este că 82% din acest buget înseamnă investiții pentru Galați, adică peste 1,2 miliarde de lei, principala sursă de finanțare fiind fondurile europene atrase de către echipa Consiliului Județean Galați. Astfel, în 2024, Consiliul Județean are unul dintre cele mai mari bugete de  investiții din țară. Practic, față de momentul în care am preluat primul mandat, în 2016, bugetul de investiții este de 100 de ori mai mare. Aceste investiții înseamnă și crearea de noi locuri de muncă”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

În 2024, bugetul general al judeţului Galaţi este configurat astfel: 82% pentru dezvoltare şi 18% pentru funcţionare. De asemenea, 60% din bugetul de investiții, adică aproape 750 de milioane de lei, înseamnă fonduri europene.   

“Cele mai mari sume, adică aproape un milliard de lei, vor fi investite în infrastructura rutieră și sănătate. Avem investiții de modernizare a peste 200 de kilometri de drum, de dotare a spitalelor cu aparatură medicală nouă și de construire a unui nou spital la Tecuci”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Pe lângă continuarea proiectelor aflate deja în implementare, anul acesta, în buget sunt prevăzute sume pentru achiziționarea unui sistem de proiecție unic în Europa pentru Planetariul de la Complexul Muzeal de Științele Naturii, modernizarea Spitalului de la Ivești, amenajarea a 25 de kilometri de piste de biciclete între Lacul Vânători, Pădurea Gârboavele și localitatea Smârdan, construirea unui bob suspendat în Parcul de Aventură din Pădurea Gârboavele, achiziționarea de microbuze școlare pentru unitățile de învățământ din mediul rural, amenajarea unui cimitir pentru animalele de companie și construirea unei săli de sport pentru Școala Specială “Constantin Păunescu” din Tecuci.

Ministrul Adrian-Ioan Veștea a participat la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România (ACoR), în cadrul căreia au fost discutate o serie de solicitări și probleme cu care se confruntă autoritățile publice locale în implementarea legislației existente și în derularea unor proiecte.

Cu această ocazie, ministrul dezvoltării a apreciat activitatea structurilor asociative ale administrației publice și implicarea acestora în procesul de implementare a unor politici publice fundamentate și aplicate, conectate la realitățile comunităților locale din România.

”Asociația Comunelor din România reprezintă un reper pentru autoritățile administrației publice centrale, deoarece reușește să identifice și să aducă în atenția Guvernului cele mai stringente probleme cu care se confruntă comunitățile locale în furnizarea serviciilor publice către cetățeni, dar și să propună soluții fundamentate pentru remedierea acestora”, a menționat ministrul Veștea.

Totodată, au fost prezentate oportunitățile de finanțare a proiectelor de dezvoltare locală, prin intermediul programelor pe care le coordonează Ministerul Dezvoltării și care contribuie la modernizarea satului românesc, precum Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS) sau Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

”Prin cele două etape ale PNDL, 9.542 de obiective, în valoare totală de 33,4 miliarde de lei, au beneficiari din mediul rural, iar prin Programul ”Anghel Saligny”, dintre cele 2.944 de contracte semnate, 82% vizează obiective care se implementează în mediul rural (2.426 de contracte), în valoare de peste 24 miliarde de lei”, a precizat ministrul.

De asemenea, prin PNRR au fost semnate aproape 4.000 de contracte cu beneficiari din mediul rural, în valoare de peste 1 miliard de euro, pentru valul renovării, fondul local și construcția de creșe.

Nu în ultimul rând, Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), implementează o serie de proiecte, din diverse domenii, menite să sprijine dezvoltarea comunităților rurale, pentru revitalizarea culturii în mediul rural, prin reabilitarea sau construirea de așezăminte culturale, reabilitarea lăcașurilor de cult (element central al comunităților rurale), reabilitări de sectoare de drum afectate de calamități naturale sau construirea de centre sociale ori săli de sport pentru elevii din aceste comunități. Astfel, dintre cele 1.109 contracte aflate în derulare la CNI, peste 740 sunt implementate în mediul rural, valoarea acestora ridicându-se la suma de 5,78 miliarde de lei.

”Vom continua să investim în infrastructura locală și să identificăm noi surse de finanțare întrucât avem nevoie de politici unitare și coerente pentru dezvoltarea comunităților”, a concluzionat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Ministerul Dezvoltării anunță că au fost depuse primele proiecte în cadrul Interreg NEXT România-Republica Moldova.

Este vorba despre 277 de proiecte, care vizează domeniile educației, sănătății, turismului, precum și investiții în combaterea efectelor schimbărilor climatice, biodiversitate, buna guvernanță și managementul frontierei. Valoarea nerambursabilă a proiectelor depuse este de 211 milioane de euro.

„Lansat în luna august 2023, apelul pentru proiecte standard (care includ o componentă de investiții de minimum 60% din bugetul proiectului) are o alocare de 40 milioane euro și va finanța investiții în prevenirea și combaterea dezastrelor naturale, educație, sănătate, turism și managementul frontierei. În cadrul acestui apel au fost depuse 167 de proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 176 de milioane de euro”, a explicat Ministerul Dezvoltării.

Apelul de proiecte cu valoare mică a fost lansat în luna septembrie 2023, având un buget de 19,4 milioane euro pentru a finanța activități de prevenire și combatere a schimbărilor climatice, protejarea biodiversității, educație, sănătate și bună guvernanță. Cele 110 proiecte depuse totalizează 35 de milioane de euro, fonduri nerambursabile.

„Proiectele au fost depuse de autorități publice care activează în domeniile enunțate mai sus, ONG-uri sau asociații profesionale. Fiecare proiect trebuie să aibă cel puțin câte un partener din fiecare stat participant, fiind permisă participarea a maximum 4 parteneri într-un proiect. În perioada următoare, proiectele vor fi supuse procedurii de selecție și evaluare, urmând a fi contractate proiectele care răspund cel mai bine cerințelor Ghidului solicitantului și care contribuie, în mod real, la dezvoltarea comunităților din zona de graniță”, a transmis Ministerul Dezvoltării.

Ministerul Finanțelor anunță o nouă măsură în sprijinul transportatorilor români. Ministerul pune în consultare publică un proiect de hotărâre de guvern pentru acordarea unui ajutor de stat.

„Această măsură compensează recentele creșteri ale prețului carburanților și va fi în vigoare până la 31 decembrie 2024”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Ajutorul de stat va fi acordat sub forma unui grant acordat firmelor de transport licențiate în România. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 180 de milioane de lei pentru un număr estimat de 4.000 de firme.

„Sunt tot mai multe firme de transport care nu au posibilitatea absorbției creșterii costurilor de operare, presiunea prețului la carburant aducând costuri suplimentare imediate care pot determina insolvența sau chiar falimentul.”, Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile europene pe listele PSD, candidatura sa fiind aprobată deja de PSD Sector 2.

„Mi-am depus opţiunea pentru candidatură la organizaţia PSD Sector 2 pentru alegerile europarlamentare. Colegii au aprobat în unanimitate această candidatură şi mă bucur, le mulţumesc. Sigur, este un prim pas, urmează ca organizaţia PSD Bucureşti şi conducerea partidului să definitiveze o listă", a anunțat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății spune că are ”suficient de multă experienţă şi un pic de interrelaţionare internaţională” pentru că a avut ocazia să lucreze în diverse zone. ”Astfel pot ajuta România din Parlamentul European”, a fost concluzia lui Rafila.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat la Boston o scrisoare de intenţie cu Lockheed Martin pentru bateriile de ultimă generaţie GridStar Flow. „Este un prim pas pentru dezvoltarea tehnologiei de producție a bateriilor în România”, afirmă Burduja.

„Cu prilejul vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, am semnat la Boston o scrisoare de intenție cu Lockheed Martin, companie americană de top în domeniile aerospațial, militar și energetic. Este un prim pas pentru dezvoltarea tehnologiei de producție a bateriilor în România. Și nu orice fel de baterii, ci bateriile de ultimă generație produse de Lockheed Martin, GridStar Flow (baterie de flux redox), o soluție inovatoare de stocare a energiei la scară largă pentru aplicații utilitare, comerciale, industriale și militare. Este o tehnologie rentabilă și eficientă pe termen lung, cu o durată de viață operațională de 20 de ani și care, foarte important, nu depinde de materii prime critice și este prietenoasă cu mediul”, a anunțat ministrul Energiei.

Potrivit sursei citate, compania americană caută să stabilească parteneriate strategice pentru a dezvolta capacități de producție GridStar Flow pe piețele din întreaga lume.

„Au ales să exploreze România datorită poziției strategice, a capacității de producție, a competențelor inginerilor noștri, dar mai ales pentru că avem potențialul de a deveni lider european în domeniul securității energetice și al stocării energiei pe termen lung. Toate acestea înseamnă locuri de muncă bine plătite, prestigiu și exporturi de valoare adăugată mare pentru România. Am vazut cu ochii noștri o asemenea capacitate de stocare în baterii lângă Boston. Funcționează perfect, la standardele Lockheed Martin. Putem astfel dezvolta în țara noastră o unitate de producție care va deveni un furnizor unic de flux GridStar în Uniunea Europeană și în regiune. Stocarea în baterii este tot mai importantă pentru sistemul energetic național, în contextul creșterii ponderii de producție intermitentă a energiei din surse regenerabile”, a transmis Burduja.

Premierul Marcel Ciolacu consideră că actuala coaliţie guvernamentală are un viitor şi din 2024. Nu am nimic de reproşat niciunui coleg care face parte din Guvernul României, a transmis public prim-ministrul.

„Nu am nimic de reproşat niciunui coleg care face parte din Guvernul României din partea coaliţiei, din partea PNL. Cred că această coaliţie are un viitor şi din 2024. Dar dacă tot ne-am asumat să intrăm la guvernare într-un moment dificil României, vrem să ştim tot adevărul şi vrem ca cei care au distrus această ţară să răspundă cu pensiile speciale de comisar, nu cu ipocrizia de a veni în Parlament şi de a spune că n-au fost scoase pensiile speciale sau să pornească ura iar printre români, fiindcă aşa au ajuns la putere”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la Conferinţa organizaţiei judeţene PSD Tulcea.

Alegerile parlamentare vor avea loc în partea a doua a anului.

Fondurile europene din exercițiul financiar 2021-2027, alaturi de cele cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă principalele instrumente de finanțare a dezvoltării economiei românești în perioada următoare,  a anunțat ministrul Adrian Câciu. 
 
Potrivit sursei citate, peste 10 miliarde euro sunt alocate investițiilor directe în economie, iar din acestea 7 miliarde euro sunt deja aferente apelurilor lansate în a doua jumatate a anului 2023 și în prima parte a acestui an.
 
„Decizia de astazi de a prioritiza investițiile în baza aplicării "criteriul verde" va conduce la o internalizare a finanțărilor în vederea producerii de valoare adăugată la nivel național concomitent cu realizarea unei tranziții către o economie prietenoasă cu mediul. Pe întelesul tuturor, "banii rămân în România", în fapt, efectul finanțărilor va fi unul benefic și sustenabil pentru economia românească. Într-o analiză de primă rundă raportată doar la alocarile de fonduri europene pe care le avem la dispozitie până în 2029, efectul asupra cresterii economice este de 1,2 pp/an iar paradigma de dezvoltare va fi axata pe formare brută de capital fix atât în zona privată cât și în cea publică.
 
Amintesc și faptul că, la finalul trimestrului I, vom avea deja puse la dispozitia solicitantilor de finantare un procent de 66% din alocarea de care Romania dispune pentru exercițiul 2021-2027(în prezent ne aflăm la 45% din alocare)”, a transmis ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu. 

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că primele scannere cu raze X au ajuns deja în România și vor ajuta la o mai bună securizare a granițelor noastre.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat încă de la finele anului trecut că a fost semnat contractul pentru achiziția a 26 de astfel de sisteme noi cu bani europeni. S-au recepționat primele două, iar până la finalul anului vom avea opt scannere funcționale.

„Procesul nu presupune doar să amplasăm scannerele în punctele stabilite, ci înseamnă și realizarea lucrărilor de construcții pentru asigurarea respectării normelor de protecție radiologică în exploatarea echipamentelor. Nu ne oprim aici. Astăzi am avut o ședință amplă cu noua conducere a Vămii, în care am vorbit despre mecanismele de combatere a contrabandei și fraudei la frontiere.”, a transmis Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.