Administrație

Primul contract finanțat prin programul european SAFE pentru construcția Autostrăzii Unirii A8 a fost semnat joi, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma. Contractul vizează proiectarea și…
Un număr de 550 de elevi, cadre didactice și membri ai personalului auxiliar din cinci unități de învățământ din județul Galați participă la cursuri de prim-ajutor organizate cu sprijinul Crucea…
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins toate cele opt contestații depuse împotriva procedurii de atribuire a contractelor pentru primele două loturi ale Drumului Expres Suceava–Siret, a anunțat…
Administrația Prezidențială și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) au anunțat demararea oficială a activității Grupului de dialog și reflecție din cadrul platformei „Just.AI Forum…
Pentru organizațiile sociale acreditate a fost alocată suma de 1 milion de lei, destinată serviciilor esențiale, precum îngrijirea socio-medicală la domiciliu sau programele de sprijin pentru familiile și copiii aflați…
Lucrările pe secțiunea Margina–Holdea a autostrăzii A1 Lugoj–Deva au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 60%, potrivit datelor transmise de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. Pe cei 9,13 kilometri ai…
Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din județul Galați continuă în ritm susținut pe Drumul Județean 240, unde se toarnă stratul de uzură pe tronsonul dintre DN 24 și localitatea…
Proiectul noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice prevede reorganizarea sistemului de salarizare pe baza unei grile unice cu 12 grade salariale, coeficienți între 1 și 8 și…
Cel de-al doilea pilot român din echipajul care a doborât săptămâna trecută o dronă ucraineană intrată în spațiul aerian al Estoniei a fost decorat de ministrul interimar al Apărării, Radu…