Codrut Ursu

„Gheorghe Hagi, ambasador mondial al fotbalului românesc, mi-a făcut onoarea de a fi prezent la Consiliul Județean, unde am discutat despre cum putem face Dunărea Călărași o echipă performantă.

Răspunsul este unul simplu, pe care l-am înțeles și noi în ultimul timp. „Investind în tineri”. Acesta este răspunsul lui Hagi, răspuns pe care l-am intuit atunci când ne-am impus ca în viitorul apropiat, la Dunărea să joace tinerii noștri.

Și sigur vom ajunge acolo, pentru că ma uit cu mare speranță la cei 200 de copii pe care ii avem acum la club și care se antrenează pentru viitor”, a declarat Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași.

Acestea sunt pe lista — sinteză a obiectivelor de investiții prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat.

Astfel, Consiliul Județean Iași - Iași County Council poate obține finanțare pentru consolidarea, reabilitarea și modernizarea:

Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie — Secția Pașcanu

Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie — Secția Pașcanu, corp C1, strada Dr. I. Cihac

Muzeului ,,Mihail Sadoveanu” din Iași

Muzeului „Constantin Negruzzi” Hermeziu

Palatului Sturdza de la Miroslava

„Așa cum am spus întotdeauna, valorificăm orice oportunitate de finanțare pentru a investi în patrimoniul județului. Facem ce trebuie pentru a salva și conserva clădirile Iașului. Până acum, propunerile noastre de proiecte au trecut cu succes fiecare etapă de evaluare și sunt încrezător că vom obține finanțarea necesară pentru a putea începe lucrările de reabilitare.” a precizat Andrei Cazacu, Administratorul Public al Județului Iași

„Omul de afaceri Ion Ţiriac nu mai doreşte să realizeze la Braşov proiectul patinoarului pe care ar fi vrut să-l dea în administrare municipalităţii”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, primarul Braşovului, Allen Coliban.
Edilul braşovean a afirmat că a primit o scrisoare de la fostul tenisman în care acesta şi-a exprimat "dezamăgirea" faţă de "cei care "conduc municipiul Braşov", respectiv faţă de refuzul Consiliului Local de a "primi cu titlu gratuit o bază sportivă ce urma să deservească toţi braşovenii", şi în care omul de afaceri precizează că "disponibilitatea sa de a realiza parteneriatul cu municipiul Braşov încetează".

Vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan: „Vrem să prezentăm un proiect prin care până în 2030 să se extindă reţelele de gaz în judeţul nostru, în toate comunele şi oraşele unde există posibilitate tehnică şi dorinţa administraţiei şi a cetăţenilor. În anul 2021 am început acest program multianual de sprijinire a comunelor şi oraşelor din Bihor care doresc să introducă sau să extindă reţelele de gaze naturale. În paralel s-au derulat mai multe programe cu finanţare europeană şi naţională astfel încât astăzi în judeţul Bihor există 24 de UAT-uri care au reţele de gaz, alte 24 sunt în etape diferite de implementare iar alte 30 ne propunem să aibă reţele de gaz până în anul 2030", a declarat oficialul într-o conferinţă de presă.

Consiliul Judeţean Bihor contribuie în acest program multianual cu un suport financiar concret de câte un milion de lei pentru toate localităţile - indiferent de culoarea politică - interesate să acceseze acest program, asigurând cofinanţarea alături de unitatea administrativ-teritorială şi de concesionarul care câştigă licitaţia pentru operare în localitatea respectivă.

 

La aniversarea a 25 de ani de la înființarea Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, am avut onoarea de a marca acest moment semnificativ printr-o ceremonie festivă. În această perioadă remarcabilă, agenția a fost dedicată promovării și susținerii dezvoltării regionale, colaborând strâns cu parteneri la nivel european, național și local.

Directorul general, domnul Alexandru Stănescu, a subliniat transformările pozitive survenite în Oltenia datorită accesării fondurilor europene, recunoscând contribuția administrațiilor locale și județene în acest proces evolutiv.

Evenimentul s-a bucurat de participarea a peste 150 de invitați, printre care s-au numărat reprezentanți guvernamentali, autorități locale, lideri religioși, precum și membri ai comunității academice și economice.

 

Peste 300 de invenţii şi inovaţii, din 31 de ţări, vor fi prezentate la ediţia din acest an a Salonului internaţional de inventică INVENTCOR, care se va desfăşura la Deva, în perioada 4-6 aprilie

Salonul se află la ediţia a cincea şi propune vizitatorilor invenţii şi inovaţii din toate domeniile, inclusiv o zonă pentru copii, cu scopul dezvoltării creativităţii în rândurile celor mici.

Organizatorii INVENTOR şi-au propus ca în acest an să fie mai prietenoşi cu mediul, astfel că toate materialele care trebuiau prezentate prin postere tipărite pe hârtie vor fi expuse prin intermediul unor totemuri virtuale.

Salonul internaţional de inventică INVENTCOR va fi organizat la Casa de cultură din Deva iar accesul vizitatorilor este liber.

Sala Mare a Consiliul Județean Vaslui a găzduit Simpozionul științific transfrontalier de management instituțional.

În cadrul evenimentului, dascăli din Moldova și județul Vaslui au diseminat bunele practici în domeniul managementului instituțional.

Au fost prezentate teme de interes actual, legate de violența școlară, parteneriatele dintre școlile din Moldova și județul Vaslui și creșterea calității actului educațional.

De asemenea, cei prezenți au aflat amănunte despre proiectele de succes derulate în zona transfrontalieră în domeniul educației.

Prezent la eveniment a fost și Ciprian-Ionuț Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, alături de Lucian Braniste, viceprimarul municipiului Vaslui, și subprefecții Mircea Gologan și Dorin Apostu.

Simpozionul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, Consiliul Județean Vaslui și Direcția Generală Educație Strășeni, R. Moldova.

Seria evenimentelor sportive, din anul centenarului sportului vâlcean, continuă cu prima ediție a Cupei de Judo!

Preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu: „Astăzi, am participat la deschiderea primei ediții a Cupei de Judo, organizată de CS Vâlcea 1924. Ca fost practicant de sporturi de contact, am simțit, într-un mod aparte, emoția celor peste 250 de sportivi prezenți.

Am înființat Clubul Sportiv Vâlcea 1924 pentru că mi-am dorit să motivez copiii și tinerii să facă sport, atât pentru performanță, dar și pentru a-i face să se mai dezlipească de ecranele TV și de telefoanele care le ocupă tot mai mult timp.

Faptul că astăzi am avut în față atât de mulți participanți și suporteri, îmi demonstrează ca acest club sportiv își atinge scopul.

Îi felicit pe toți cei implicați în organizare, iar sportivilor le doresc să fie sănătoși și să se bucure de această competiție!”

Consiliul Județean Tulcea implementează, în 2024, mecanismul de #bugetare participativă, care va permite cetățenilor cu reședința sau domiciliul pe raza județului Tulcea să propună și să voteze proiecte de interes județean.

Proiectele declarate câștigătoare vor fi implementate și finanțate integral de Consiliul Județean Tulcea.

Bugetarea participativă este un proces derulat de Consiliul Județean, prin care ideile şi iniţiativele comunităţii județene tulcene se manifestă şi se transformă în realitate.

Este un proces deschis, incluziv şi transparent prin care membrii comunităţii se implică direct în formularea deciziilor privind priorităţile de cheltuire a banilor din bugetul local.

Bugetarea participativă este un proces care urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii din județul nostru, prin încurajarea cetăţenilor să se implice în definirea priorităţilor şi a obiectivelor de investiţii din bugetul local.

Până în prezent, zona Scala a fost cuprinsă în patru proiecte finanțate din fonduri europene care au contribuit semnificativ la modernizarea zonei:

-Reabilitarea blocului de locuințe Scala, prin proiectul de creștere a eficienței energetice

-Reabilitarea, modernizarea, dotarea și extinderea Cinematografului Scala, prin finanțarea lucrărilor de către Compania Națională de Investiții

-Reabilitare parte carosabilă și amenajare trotuar și piste de biciclete pe strada Simion Bărnuțiu, prin Programul Operational Regional 2024-2020

-Reabilitare parte carosabilă, amenajare trotuare și piste de biciclete pe Bulevardul Mihai Viteazul, prin Programul Operational Regional 2024-2020

Modernizarea zonei continuă cu amenajarea spațiului și amplasarea statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul în fața blocului Scala, respectiv a cinematografului și cu amenajarea unui loc de petrecere a timpului liber înspre bulevardul Mihai Viteazul.

Pentru amenajarea zonei din fața cinematografului a fost făcută organizarea de șantier și împrejmuită zona. Central va fi amplasată statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, pe spațiului din jur se vor monta bănci de odihnă drepte fără spătar și jardiniere, iar pe zona periferică a amenajării se vor monta coșuri de gunoi. Pentru un ambient plăcut se vor realiza fântâni arteziene și iluminare ambientală pentru tot ansamblul amenajat, se vor monta lămpi de pardoseală rezistente la trafic pentru iluminarea arhitecturală a statuii, iar stâlpii de iluminat ambiental montați lângă băncile circulare vor asigura un climat nocturn plăcut.

Pe zona dinspre bulevardul Mihai Viteazul este în curs amenajarea unui spațiu propice petrecerii timpului liber. O echipă din cadrul societății Citadin lucrează la amenajarea unei fântâni arteziene, iar pe suprafața respectivă au fost plantați arbori și arbuști, a fost semănat gazon și va fi montat mobilier urban.