Peste 100 de participanți din trei țări, la Concursul Internațional de Pescuit Sportiv pentru Nevăzători de la Galați Recomandat

Peste 100 de persoane din România, Republica Moldova și Serbia participă la cea de-a VIII-a ediție a Concursului Internațional de Pescuit Sportiv pentru Persoane cu Deficiențe de Vedere, desfășurat la Complexul de Agrement Balta Zătun din județul Galați.

Evenimentul, considerat o premieră în România în domeniul sportului adaptat pentru nevăzători, reunește concurenți și însoțitori din mai multe țări și promovează incluziunea socială prin activități sportive și recreative.
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a declarat la deschiderea competiției că amploarea participării demonstrează dezvoltarea constantă a evenimentului și impactul său dincolo de granițele țării.

Potrivit acestuia, participanții reprezintă exemple de curaj, ambiție și perseverență, iar concursul transmite mesajul că limitele pot fi depășite prin voință și implicare.
Consiliul Județean Galați susține competiția în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Galați, colaborare care se desfășoară de mai mulți ani și are ca obiectiv promovarea accesului egal la activități sportive și sociale pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

La finalul competiției vor fi acordate premii pentru ocupanții locurilor I, II și III, precum și distincții pentru cea mai mare captură și pentru cel mai tânăr participant.
Organizatorii apreciază că evenimentul contribuie la creșterea vizibilității sportului adaptat și la consolidarea unei comunități bazate pe solidaritate, respect și incluziune.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.