Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat, marți, că au fost depuse 12 oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor pe tronsonul Moțca–Târgu Frumos al Autostrăzii A8 Târgu Neamț–Iași–Ungheni.
Potrivit companiei, ofertele au fost depuse atât de firme individuale, cât și de asocieri de companii din România și din străinătate, interesul ridicat confirmând importanța proiectului de infrastructură.
Contractul pentru serviciile de supervizare are o valoare estimată de 57 de milioane de lei și o durată totală de 110 luni, care include 46 de luni pentru proiectare și execuție și 64 de luni pentru perioada de garanție.
Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)–Târgu Frumos are o lungime de 27 de kilometri și cuprinde 36 de poduri și pasaje, cu o lungime totală de aproximativ 8,5 kilometri, patru tuneluri însumând 1,7 kilometri, precum și trei noduri rutiere.
Reprezentanții Compania Națională de Investiții Rutiere au precizat că supervizorul va asigura managementul proiectului pe întreaga durată a contractului, urmărind respectarea termenelor, a costurilor și a standardelor de calitate prevăzute în documentația tehnică.
Autostrada A8, cunoscută și ca Autostrada Unirii, este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România, urmând să asigure conexiunea dintre Moldova și Transilvania.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display