Consiliul Județean Bihor a lansat astăzi, 23 ianuarie 2026, licitația pentru achiziția a 14 tram-trenuri electrice, împreună cu serviciile de mentenanță și reparații necesare funcționării acestora. Tram-trenurile pot circula atât pe liniile de tramvai, cât și pe liniile de cale ferată și vor asigura legături mai rapide între Municipiul Oradea și localitățile din Zona Metropolitană.
Proiectul „Tram-tren” este cel mai mare proiect derulat de Consiliul Judeţean Bihor.
Vehiculele vor fi bidirecționale, cu podea joasă, continuă, și cu uși pe ambele părți. Valoarea estimată a contractului este de 461.968.200 lei, fără TVA.
Termenul de livrare este de 24 de luni.
Acest proiect este necesar pentru a oferi o alternativă navetiștilor, în contextul creșterii populației și a locurilor de muncă din Oradea. Proiectul se realizează în parteneriat cu Primăria Oradea, OTL , ZMO și ADLO.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display