Președintele României, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul unei întâlniri cu românii din Franța, că România a intrat într-un proces profund de reconciliere între administrație și societate, un demers care urmărește refacerea încrederii și clarificarea direcției statului.
Aflat în vizită în Franța, șeful statului le-a transmis membrilor comunității românești că țara trece printr-o etapă de maturizare administrativă și economică. „Față de unde riscam să fim anul trecut, cred că ne-am învățat cu toții lecțiile și am început un proces destul de lung de reconciliere între administrație și societate”, a afirmat președintele.
Potrivit acestuia, România dispune în prezent de un sector privat dinamic și de o administrație „care, într-o anumită măsură, este de bună credință și începe să știe ce vrea”. Nicușor Dan a anunțat totodată că Administrația Prezidențială lucrează la o interfață specială pentru românii din diaspora, menită să faciliteze comunicarea cu instituțiile statului.
„Încercăm să creăm o interfață astfel încât, în mod structurat și pentru toți românii care trăiesc în afara României, să facem lucruri care să țină și să facă acțiunile noastre mai eficiente”, a precizat el.
Președintele a subliniat că relația dintre stat și diaspora trebuie să devină una de parteneriat, cu accent pe colaborarea în domeniile economic și academic. „Este în beneficiul tuturor să extindem comunicarea”, a spus acesta.
În încheiere, Nicușor Dan a lansat un apel la dialog deschis: „Vreau să vă invit să continuăm dialogul, astfel încât să reușim să facem multe lucruri împreună”.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display