Consiliul Județean Galați anunță continuarea lucrărilor de modernizare a Drumului Județean 240, pe tronsonul care traversează comuna Negrilești, unde a fost turnat primul strat de asfalt, cel de binder.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, sectorul de drum din interiorul comunei a fost refăcut complet, de la fundație până la structura rutieră de bază. „Pas cu pas, modernizăm infrastructura din toate zonele județului Galați”, a declarat Fotea.
DJ 240 face parte dintr-un amplu proiect de modernizare a infrastructurii rutiere județene pe ruta Munteni – Țigănești – Ungureni – Slobozia Blăneasa – Negrilești – Slobozia Corni – Tălpigi – Gura Gârbovățului – Tăplău – Ghidigeni – Gefu – intersecția cu DN24.
Valoarea totală a investiției depășește 100 de milioane de lei, echivalentul a peste 20 de milioane de euro, fondurile fiind alocate pentru refacerea completă a carosabilului, modernizarea podețelor și rigolelor, precum și amenajarea accesului la proprietăți.
Proiectul are ca scop îmbunătățirea condițiilor de trafic și creșterea siguranței rutiere pe una dintre cele mai importante rute județene care asigură legătura între mai multe localități din nordul județului Galați și drumul național DN24.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display