Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Național al partidului, o propunere de modificare a Statutului, menită să clarifice identitatea doctrinară și direcția politică a formațiunii.
Grindeanu a precizat că PSD renunță la definiția de partid progresist adoptată în anii 2000, considerând că aceasta nu mai reflectă realitatea partidului. Noua formulare reafirmă că PSD este un partid modern de centru-stânga, național și echilibrat, care promovează echitatea socială, solidaritatea și respectul pentru valorile democratice, religioase, tradiționale și culturale ale poporului român.
Textul propus pentru Articolul 8 al Statutului prevede: „Partidul Social Democrat este un partid modern de centru-stânga, promotor al echității sociale și al solidarității, atașat valorilor democratice, naționale, religioase, tradiționale și culturale ale poporului român, cu o orientare pro-europeană și un angajament ferm față de cooperarea euro-atlantică. Este membru al Partidului Socialiștilor Europeni și al Internaționalei Socialiste, continuând tradiția social-democrației românești.”
Sorin Grindeanu a subliniat că modificarea nu este una de formă, ci aduce claritate și asumare, reafirmând PSD ca partid al muncii, familiei, credinței, solidarității și valorilor naționale.
Președintele interimar a confirmat că Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie și și-a anunțat candidatura la funcția de președinte, promițând să promoveze unitatea membrilor partidului și valorile tradiționale ale formațiunii.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display