Negrescu: Politica de coeziune este de neînlocuit, ea nu poate fi comasată, diluată sau condiționată de criterii netransparente Recomandat

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a transmis un mesaj prin care își arată susținerea pentru politica de coeziune în cadrul UE. Este de neînlocuit și nu poate fi comasată, diluată sau condiționată, a transmis Negrescu.

Vicepreședintele PE este împotriva „PNRR-izării” fondurilor structurale.

„Politica de coeziune este de neînlocuit. Ea nu poate fi comasată, diluată sau condiționată de criterii netransparente. Trebuie să rămână așa cum este prevăzută în tratatele europene. Localitățile și regiunile noastre s-au dezvoltat datorită acestor fonduri. De aceea spun un STOP clar ”PNRR-izării” fondurilor structurale”, a arătat europarlamentarul român.

Victor Negrescu a propus amendamentele și a întreprins acțiuni pe care le-am întreprins, precum consultarea directă a tuturor localităților din România cu privire la viitorul buget european pe termen lung.
„Am arătat că doar prin simplificare și prin ascultarea beneficiarilor direcți putem salva bani europeni și putem construi o programare mai eficientă. Voi continua să apăr interesele comunităților locale și să contribui la construcția unei Românii care se dezvoltă cu bani europeni”, a transmis vicepreședintele PE.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.