Compania de Apă Someș S.A, operator regional aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a recepționat lucrările, la finalizarea contractului de „Extindere alimentare cu apă în satul Ghirișu Român, comuna Mociu, județul Cluj”.
Lucrările, în valoare de 1.046.347,38 lei, au fost finanțate din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare-I.I.D.” al Companiei de Apă Someș.
„Ne bucurăm că am reușit să branșăm la apă, în integralitate, o nouă localitate clujeană. Desigur, ne dorim ca în viitorul apropiat să introducem și canalizarea, astfel încât circuitul apei să fie unul complet, în condiții de confort și siguranță sanitară pentru toți ghirișenii” - Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
Rețeaua de distribuție a apei în satul Ghirișul Român a fost extinsă pe o lungime suplimentară de 3,5 km, cu o nouă stație de pompare, fiind racordate inclusiv locuințele izolate. De asemenea, a fost vizată și zona situată de-a lungul drumului național DN16 înspre comuna Căianu, unde sunt în dezvoltare o serie de proiecte imobiliare.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display