Ministerul Dezvoltării anunță că au fost finalizate încă trei noi creșe construite prin Programul guvernamental de construire de creșe ”Sfânta Ana”.
Trei noi creșe au fost finalizate prin programul guvernamental, coordonat de Ministerul Dezvoltării, a declarat ministrul Cseke Attila, cu ocazia vizitei la obiectivele de investiții.
”În total, am finalizat 15 creșe prin Programul Sfânta Ana, iar, până la finalul anului, dorim să construim și să predăm comunităților locale 75 de astfel de unități de învățământ. Este o bucurie pentru mine finalizarea acestor trei creșe, pentru că sprijinirea familiilor tinere reprezintă o prioritate a mandatului meu”, a explicat ministrul Cseke Attila.
Cele trei investiții au fost realizate în Marghita, Carei și Gherla, dispun de trei zone funcționale (administrativă, destinată copiilor și spații tehnico-gospodărești) și sunt dotate cu bucătărie proprie și spații de joacă externe și interioare, fiind prietenoase cu mediul și primitoare pentru cei mici.
Creșa de la Marghita (jud. Bihor) are 7 grupe (70 de copii) și o valoare de aproape 16 milioane de lei, creșa de la Carei (jud. Satu Mare), este organizată în 4 grupe (40 de copii), valoarea investiției fiind de 10,8 milioane de lei, iar creșa de la Gherla (jud. Cluj) are o valoare de peste 10 milioane de lei și se adresează unui număr de 40 de antepreșcolari.
”Am soluționat, cu aceste investiții, problema lipsei locurilor în creșe pentru 150 de familii tinere”, a precizat ministrul Dezvoltării.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display