Ministerul Finanțelor a anunțat că a atras aproape 838 milioane lei și 101 milioane euro prin emisiunea Fidelis din luna aprilie. Suma totală este de peste 1,3 miliarde lei sau aproximativ 269,7 milioane euro. A fost a treia ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populație (Fidelis) derulată în acest an prin Bursa de Valori.
Titlurile de stat Fidelis emise în aprilie au debutat joi, 17 aprilie, la tranzacționare la Bursa de Valori București.
Oferta primară, desfășurată în perioada 4-11 aprilie, a atras 16.432 de ordine de subscriere, atât pentru titlurile denominate în lei, cât și pentru cele în euro. Oferta a fost intermediată de un sindicat format din BT Capital Partners (Lead Manager), Alpha Bank Romania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale și TradeVille (Sindicat de intermediere), precum și Banca Transilvania și Libra Internet Bank (Grup de distribuție). Titlurile de stat au putut fi achiziționate și prin 9 participanți eligibili, a transmis Bursa de Valori București.
La emisiunea de titluri de stat Fidelis au putut participa persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data închiderii ofertei. Veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital, nu sunt impozabile.
Prin intermediul celor 23 de oferte derulate începând cu august 2020, Ministerul Finanțelor a atras de la populație aproape 48,8 miliarde lei (9,9 miliarde euro). Următoarea ofertă de vânzare de titluri de stat Fidelis este estimată să înceapă în prima decadă a lunii mai.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display