Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a analizat tranzacţia dintre MVM şi E.ON. Vom utiliza toate pârghiile legale pentru a evalua şi decide asupra acestei tranzacţii, a spus Burduja.
Ministrul a mai spus că singurul obiectiv este „protejarea interesului naţional”. Mesajul a fost trimis prin intermediul unui comunicat de presă. Ministrul Energiei Sebastian Burduja a comentat tranzacţia dintre compania ungară de stat MVM şi grupul german E.ON Energie România.
„Vom utiliza toate pârghiile legale pentru a evalua şi decide asupra acestei tranzacţii. Avem un singur obiectiv: protejarea interesului naţional. Dincolo de analiza legată de concurenţă, vom verifica şi toate elementele care privesc siguranţa energetică şi respectarea principiilor fundamentale de protecţie a infrastructurii critice şi a pieţei interne de energie. Companiile energetice româneşti trebuie să îndrăznească mai mult, nu doar pe piaţa locală, dar şi la nivel regional. Suntem deschişi unor colaborări care să consolideze rolul României ca actor strategic în sectorul energetic european. România rămâne un pilon de stabilitate în regiune şi un garant al securităţii energetice. Vom continua să ne apărăm interesele strategice cu fermitate şi să promovăm cooperarea regională. Energia este despre mai mult decât curent electric şi gaze naturale. Este despre siguranţa familiilor noastre, despre independenţă naţională şi despre viitorul nostru european. Aceste lucruri nu sunt negociabile”, a transmis Burduja.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display