Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, avertizează că rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale a produs deja efecte negative asupra economiei României. Dobânzile au crescut, a spus ministrul român.
Social-democratul Adrian Câciu a analizat efectele a+votului de duminică asupra economiei.
„Avem nevoie de un Partid Social Democrat puternic în Parlamentul României. Vedem rezultatul alegerilor prezidențiale pe turul întâi și vreau să fim foarte bine înțeleși. Vedem deja efecte negative în economia României. Nu cred că mai e un secret pentru nimeni că dobânzile au crescut cu un punct procentual. Vorbesc de dobânzile la care se împrumută statul, vedem bursa negativ, totul în roșu. Și asta înseamnă, de fapt, reacția investitorilor României față de o posibilitate, pe de o parte, ca România să intre într-un derapaj, pe de altă parte să intre în austeritate. Românii trebuie să știe că nu vrem să repetăm nici dieta Boc, nici dieta Câțu cu austeritatea”, a explicat Adrian Câciu.
Ministrul Investițiilor i-a îndemnat pe oameni să voteze masiv la alegerile parlamentare. El a arătat că nu președintele conduce guvernul, iar Parlamentul trebuie să aibă ca prim partid PSD.
„Am foarte mare încredere în luciditatea românilor. Atenție, vorbesc de Parlamentul României. Guvernarea este un lucru mai serios decât orice. Parlamentul României trebuie să aibă ca prim partid politic Partidul Social-Democrat. Este, dacă vreți, garanția pentru ceea ce înseamnă o Românie dezvoltată pe de-o parte, dar și un nivel de trai în creștere. Gândiți-vă această iarnă cum va fi cu liberalizarea prețurilor la energie. Gândiți-vă haosul de pe piațele financiare. Gândiți-vă ca România să nu mai fie mâine finanțată, mâine vorbind după alegeri. Nu cred că România își dorește, și românii își doresc un haos în această țară. Asta e mesajul meu. Atenție, noi discutăm de guvernare. Nu președintele conduce guvernul”, a precizat social-democratul.
În turul doi al alegerilor prezidențiale s-au calificat independentul Călin Georgescu și reprezentanta USR, Elena Lasconi.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display