DNA a anunțat marți încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției cu Bulimej Rareș-Gabriel, împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, acuzat de luare de mită în formă continuată.
Procurorii au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului Bulimej Rareș-Gabriel, comisar șef de poliție, împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale).
DNA mai anunță că în perioada 2023 – 2024, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel ar fi acceptat de la inculpatul Niță Bogdan, agent de poliție în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, promisiunea primirii unor sume de bani, în schimbul urgentării mai multor programări ale cererilor de depunere a avizelor de muncă / angajare pentru cetățenii străini din țările din afara spațiului Uniunii Europene și, implicit, al urgentării soluționării acestor cereri și pentru eliberarea, în mod preferențial a acestor avize, pe numele și pe seama mai multor firme.
Astfel, Bulimej Rareș-Gabriel ar fi acceptat cu titlul de mită, suma totală de 7.000 de euro și 1.281 de lei (reprezentând contravaloarea reparației unui autoturism) de la inculpatul Niță Bogdan, pentru a urgenta soluționarea a 38 de dosare privind solicitarea eliberării avizelor de muncă / angajare pentru cetățeni străini, în numele și pe seama a trei societăți comerciale.
Totodată, în 3 octombrie 2024, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel ar fi acceptat cu titlul de mită, suma de 12.000 de euro de la inculpatul Niță Bogdan, pentru a urgenta soluționarea a 50 de dosare privind solicitarea eliberării avizelor de muncă / angajare pentru cetățeni străini și pentru eliberarea, într-un termen rapid și în mod preferențial a acestor avize, ocazie cu care s-a procedat la
constatarea infracțiunii flagrante.
„În prezența avocatului, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv aceea de polițist și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public”, a comunicat DNA.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe perioadă de 90 de zile, la Consiliul Local Municipal Brăila – Serviciul de utilitate publică, administrare și gospodărie locală Brăila sau la Direcția Județeană pentru Cultură (D.J.C.) Brăila.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Brăila cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză. Față de inculpatul Niță Bogdan continuă cercetările în dosarul inițial din care a fost disjunsă prezenta cauză.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display