Proiectele Buzăului merg mai departe! Recomandat

E.Sava_Popovici Marți, 23 Iulie 2024 0

„Personalități buzoiene de ieri și de azi”, acest proiect care iată a intrat în al 8-lea an de existență, prin care lună de lună evocăm o mare personalitate buzoiană, are ca personalitate a lunii iulie 2024, pe academicianul Gheorghe Munteanu Murgoci, unul din cei mai mari geologi ai lumii, născut în 1872, chiar într-o căruță, ce-i ducea părinții care erau ciobani, de la Bisoca în bălțile Brăilei, pentru a-și adăposti și hrăni oile peste iarnă. Până în 1925, când a trecut la cele veșnice, Gheorghe Munteanu Murgoci, a reușit prin munca și descoperirile sale, să devină nu doar un mare cercetător în domeniul geologiei, dar și un mare profesor, inclusiv pentru regele Carol al II-lea, fiind și autorul primei geografii a României.

Buzăul este binecuvântat nu numai cu mari frumuseți naturale, dar și cu oameni extraordinari care au lăsat și lasă urme adânci în dezvoltarea Buzăului, a României și chiar a lumii.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.