USR propune mai multe amendamente la legea privind urșii Recomandat

USR anunță că a depus mai multe amendamente la proiectul privind gestionarea populației de urși astfel încât primarii să aibă pârghii mai multe și mai ușor de accesat atunci când trebuie să intervină în cazurile în care urșii vin în intravilan și pun în pericol viețile oamenilor. USR mai susține că nu va susține propunerile formulate exclusiv în interesul vânătorilor și care nu rezolvă deloc problema de fond.

„Iubim urşii, dar ţinem la vieţile oamenilor! Din păcate, a fost nevoie de tragedia de pe Jepii Mici, unde Diana, o tânără de doar 19 ani a sfârşit sfâşiată de urs, pentru ca România să înceapă să facă paşii necesari pentru a simplifica intervenţia în cazul atacurilor urşilor. În astfel de situaţii pe viaţă şi pe moarte, cei responsabili trebuie să ia măsuri cât mai rapid cu putinţă. Nu trebuie să mai aşteptăm fel şi fel de avize, un lung şir de telefoane, adrese şi aprobări, în timp ce oamenii sunt în primejdie să moară din cauza sălbăticiunilor care au ajuns pe străzi, în oraşe şi în curţile noastre”, declară deputatul USR Daniel Blaga, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură și membru în Comisia pentru administrație.

Prin amendamentele depuse înaintea ședinței comune de azi a Comisiilor pentru agricultură și pentru administrație, USR vrea ca viețile oamenilor să fie apărate prin măsuri eficiente de intervenție, dar și prin prevenție și educație”.

USR cere să fie extrase doar exemplarele de urși care coboară în intravilan sau care creează probleme, iar procedura de intervenție să fie simplificată astfel încât primarii să poată adopta rapid măsuri eficiente de protejare a comunității.

Concret, USR propune modificarea OUG 81/2021 astfel încât să nu fie obligatorie intervenția graduală:
Art. 5. (1) Intervenția imediată asupra exemplarelor de urs aflate în intravilanul localităților se efectuează începând cu metoda alungării.
(2) În cazul în care exemplarul alungat revine în 24 de ore în intravilanul localităților, echipa de intervenție procedează la tranchilizarea și relocarea acestuia, dacă se îndeplinesc condițiile relocării, sau la extragerea ursului prin eutanasiere sau împușcare.

Extragerea ursului prin eutanasiere sau împușcare ar urma să se facă în anumite condiții, ca și până acum.
În ceea ce privește cota de prevenție, adică numărul de exemplare de urs brun care pot fi împușcate anual în scopul prevenirii atacurilor și a pagubelor materiale, USR cere ca aceasta să se realizeze exclusiv prin personalul tehnic al fondurilor de vânătoare, nu prin vânători.

De asemenea, USR cere urgentarea rezultatului recensământului științific pe probe genetice pentru a putea ști câți urși avem în România și câți trebuie recoltați.
„Noi, USR, am scris amendamente care o să rezolve o parte din problemele create de urși. Mi-e teamă însă că interesele vânatorilor, reprezentate de PSD-PNL, vor fi satisfăcute foarte curând. Nu va conta că cetățenii nu vor fi protejați și nu se vor rezolva incidentele și pagubele provocate de ursul brun. Se dorește ca fondurile de vânătoare să poată să vândă exemplare de urs cu bani frumoși. Iar asta înseamnă că vânătorii vor împușca exemplare mari, în inima padurii, care nu au coborât în intravilan și nu au creat niciodată probleme”, afirmă senatorul USR Aurel Oprinoiu, președintele Comisiei pentru mediu din Senat.
Legea privind urșii va fi dezbătută luni, de deputații convocați într-o sesiune de urgență.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.