România și Bosnia și Herțegovina au semnat un Acord privind cooperarea în domeniul apărării. Documentul a fost parafat de miniștrii apărării din cele două țări.
„Am semnat împreună cu omologul meu din Bosnia și Herțegovina, Zukan Helez, Acordul privind cooperarea în domeniul apărării, document ce creează premise pentru dezvoltarea relațiilor militare bilaterale”, a anunțat ministrul român al apărării, Angel Tîlvăr.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate teme privind securitatea în regiunea Mării Negre și zona Balcanilor de Vest, pe fondul efectelor războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina. De asemenea, „am reiterat faptul că România susține un mediu stabil și sigur în regiunea Balcanilor de Vest și sprijină parcursul european al Bosniei și Herțegovinei”, a adăugat ministrul român.
Totodată, „am mulțumit pentru susținerea de care se bucură militarii români dislocați în Bosnia și Herțegovina în cadrul Operațiunii Uniunii Europene EUFOR ALTHEA”, a precizat Tîlvăr.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display