Angajații Senatului României își exprimă nemulțumirea față de majorarea salarială propusă de Guvern. Ei au organizat proteste și cer bani mai mulți.
Sindicatul Funcționarilor Publici din Senatul României și Sindicatul Personalului Contractual din Senatul României au anunțat luni că se solidarizează cu protestatarii.
„În urma celor două proteste ale angajaților Senatului României, la care au participat peste 200 de salariați, sindicatele din Senatul României au luat act și se solidarizează cu colegii nemulțumiți. Asigurăm angajații că vor fi făcuți pașii legali necesari pentru identificarea soluțiilor adecvate și ne exprimăm dezacordul față de propunerea Executivului de a majora salariile doar cu 10%, în două tranșe. Declarăm clar și răspicat: Suntem funcționarii statului care asigură funcționarea Legislativului României! O greșeală minoră din partea noastră poate avea repercusiuni asupra întregii societăți. Dacă și noi ne-am îndeplini obligațiile în rate și la un nivel minim, așa cum sunt propunerile de majorare salarială, înseamnă că ar trebui să ne calibrăm activitatea după aceleași tipare. Menționăm un aspect important care pare a fi ignorat: factorul politic nu ar trebui să se bazeze pe dictonul așteaptă mulți la ușă, dacă vreți, plecați”, scrie în comunicatul de presă al sindicaliștilor.
Sindicaliștii cer mai mulți bani de la Guvern.
„Solicităm Guvernului României reevaluarea propunerii sale de majorare a salariilor angajaților din Parlamentul României cu un procent de 20%, în două tranșe: 15% începând cu luna iunie 2024 și 5% în luna septembrie 2024, raportat la nivelul acordat pentru luna ianuarie 2024. Reiterăm faptul că am dovedit respect și loialitate față de instituția în care ne desfășurăm activitatea și am ales calea dialogului, evitând mișcările sindicale de protest. Aceasta nu trebuie interpretată ca fiind o lipsă de acțiune sau acceptarea primei oferte. Așteptăm același respect pe care și noi l-am oferit de-a lungul timpului”, au mai transmis sindicaliștii.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display