Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a anunțat că au fost depuse peste 200 de proiecte pe apelul dedicat IMM-urilor din cadrul PTJ, mai exact, astfel:
-110 proiecte pentru Dolj, care depășesc deja alocarea prevăzută de program pentru acest județ;
-96 proiecte pentru Gorj, cu o acoperire de aproximativ 90%.
Conform comunicatului oficial, un număr de 25 proiecte se află în etapa de contractare, alte 73 de proiecte având evaluarea tehnică și financiară încheiată.
Prin aceste proiecte sunt propuse investiții importante în domenii productive, prelucrări mecanice, reciclarea deșeurilor dar și investiții în domeniul turistic sau cel medical.
Valoarea totală a celui mai mare proiect trimis spre evaluare este de peste 100 de milioane de lei, investiția fiind în domeniul turistic (construire hotel).
Reamintim că proiectele se mai pot depune până pe 20 mai 2024.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display