Șantierul de pe Autostrada Ploiești-Buzău a fost inspectat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. El s-a declarat mulțumit de ce a văzut pe un sector al șantierului.
Sorin Grindeanu a vizitat un sector lung de 50 de kilometri de pe Autostrada Ploiești - Buzău.
Potrivit lui Sorin Grindeanu, pe Lotul 1 Dumbrava – Mizil (21 km) stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 60% și pe Lotul 2 Mizil- Pietroasele (28,35 km) stadiul fizic a depășit 61%.
„În special constructorii români care lucrează pe cele două loturi sunt foarte bine mobilizați, ceea ce demonstrează că abordează cu seriozitate această construcție”, susține ministrul Transporturilor.
Pe Lotul 3 Pietroasele- Municipiul Buzău, constructorul turc a început deja lucrările preliminare pentru construcția celor 13,9 km.
„În acest moment sunt în diverse stadii de construcție toate cele 13 loturi/tronsoane ale A7, Ploiești – Pașcani. Până la sfârșitul acestui an, potrivit termenelor contractuale, primele 2 Loturi din Ploiești- Buzău vor fi date în circulație”, este concluzia lui Sorin Grindeanu.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display