Ministerul Muncii anunță că au început plățile pentru beneficiarii Venitului Minim de Incluziune. Plățile se fac de marți prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială
Este vorba despre beneficiarii Venitului Minim de Incluziune (VMI). În prezent sunt 209.856 de beneficiari înregistrați. Sprijinul financiar înlocuiește venitul minim garantat și alocația pentru susținerea familiei și a intrat în vigoare de la 1 ianuarie.
Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Muncii, în 20 februarie au fost alimentate conturile pentru cei care au optat pentru încasare pe card, iar în ultima decadă a lunii, între 22 februarie și ultima zi a lunii, se face plata prin mandat poștal.
„VMI reprezintă un program de asistență socială, creat pentru a ajuta persoanele și familiile aflate în situații vulnerabile să depășească mai ușor obstacolele financiare pe care le întâmpină. Încurajează accesul la educație, întrucât copiii din familiile beneficiare de VMI înscriși la școală vor beneficia automat și de bursa socială. Încurajează și încadrarea în muncă, deoarece persoanele apte de muncă intră automat în programele de mediere ale ANOFM, iar cele fără nivel de instruire vor avea acces la programe de tip <A Doua Șansă> pentru a le crește șansele de angajare”, a anunțat ministra Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.
Suma totală care va fi plătită în această lună este de 132.918.895 de lei.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display