Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, susține că bugetul pe anul viitor are incluse cele mai mari cheltuieli pentru investiţii din istorie. Suma totală depășește 200 miliarde lei, bani care vor fi folosiți și pentru programe dedicate categoriilor vulnerabile, dar şi pentru creșterea istorică de 61% a alocării pentru educaţie.
Numeroși bani au fost repartizați la capitolul investiții.
„Avem bugetul pentru anul 2024. O temă care a ţinut agenda zilele acestea, cum de altfel este şi firesc. Au fost dezbateri numeroase, care sunt un plus. Pentru că în orice proces complex, cum este cel de elaborare a bugetului care afectează fiecare cetăţean din ţara aceasta, diversitatea de opinii este esenţială pentru a atinge soluţii mai complete şi echitabile. 2024 este anul cu cele mai mari cheltuieli pentru investiţii, atât din fonduri naţionale, cât şi din fonduri europene, unde asigurăm cofinanţarea. Pentru ca în viaţa de zi cu zi, drumul pe care mergeţi, spitalul unde vă faceţi analizele sau şcoala unde învaţă copilul dumneavoastră să fie să fie la standarde de bun simţ: 120 miliarde lei alocaţi”, a scris Boloș, pe Facebook.
Sume importante vor fi folosite pentru capitolele educație, protecție socială și sprijinirea IMM-urilor.
„Vom avea o creştere istorică de 61% pentru educaţie. Bugetul sprijină iniţiativele de educaţie incluzivă, cu alocări pentru adaptarea programelor şi infrastructurii pentru a susţine învăţarea tuturor elevilor, indiferent de nevoile lor. Vorbim despre alocări speciale destinate modernizării şi extinderii infrastructurii şcolare, dar şi de fonduri pentru programe de formare şi dezvoltare profesională a cadrelor didactice. În plus, salariile profesorilor vor creşte aşa cum s-a promis. Va fi un an în care vom fi alături de mediul de afaceri. Vom finanţa scheme de ajutor de stat pentru a oferi sprijini financiar pentru antreprenori şi IMM-uri, conducând la dezvoltarea de noi afaceri şi, implicit, la crearea de locuri de muncă. Numărul mediu de salariaţi şi câştigul mediu resimţit în portofelul oamenilor vor fi în creştere”, a precizat ministrul Marcel Boloș.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display