Producătorul polonez a livrat primul tren electric comandat de statul român în ultimii 20 de ani Recomandat

Primul tren achiziționat de statul român, la mai bine de 20 ani de la ultima achiziție de trenurilor Săgețile Albastre, ajunge luni, 4 decembrie, în Gara de Nord București.
„Acesta este un tren electric Alstom Coradia Stream, fabricat în Polonia și este abia primul tren electric din contractul de achiziție a 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs, care urmează să fie livrate României începând cu anul viitor”, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.
După efectuarea testelor statice și dinamice (care vor avea loc la Făurei), trenul electric va intra în circulație, cu călători, pe linia feroviară CFR București - Constanța.
Potrivit secretarului de stat, acest prim tren electric este parte din contractul de achiziție a 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs și mentenanța acestora pentru 15 ani, cu posibilitate de extindere la 30 de ani.

Investiția se realizează prin intermediul Autorității pentru Reformă Feroviară, autoritatea din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, responsabilă cu organizarea serviciilor de transport feroviar de călători și achiziția de material rulant necesar pentru îmbunătățirea calității acestora.

Pe măsură ce vor fi livrate și restul trenurilor în cursul anului următor, se vor introduce noi servicii pe rutele electrificate majore ale rețelei feroviare, urmărindu-se o deservire echilibrată a teritoriului între capitală și principalele centre urbane ale țării:
București Nord – Constanța
București Nord – Brașov – Arad – Timișoara
București Nord – Brașov – Cluj
Brașov – Deda – Cluj
București Nord – Brașov
București Nord – Iași
București Nord – Suceava
București Nord – Galați
București Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani- Simeria
București Nord – Craiova – Timișoara – Arad
Cluj – Timișoara
Cluj – Suceava – Iași
Sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, iar valoarea contractului este de 2.421.771.878 lei, fără TVA.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.