Liberalii nu vor o alianță cu USR, susține purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. USR este un partid cu mari probleme identitare, se pretinde a fi de dreapta, dar în același timp, susține politici autentice de stânga, a declarat Stroe.
Liberalii consideră că un un pol de dreapta se poate construi doar în jurul PNL.
„Revin la rolul tradițional al PNL de a fi integratorul dreptei românești. Nu excludem acest lucru nici de data aceasta. Suntem deschiși la orice formă de asociere de dreapta. Primul pas a fost făcut prin decizia de fuzionare prin absorbție cu ALDE”, a declarat Ionuț Stroe.
Totuși, Stroe exclude o alianță cu USR.
„USR este un partid cu mari probleme identitare. USR, în egală măsură, se pretinde a fi de dreapta, dar în același timp, susține politici autentice de stânga. (...) Nu s-a pus niciodată problema de a reface o alianță politică de guvernare cu USR. (...) Când vorbim de pol de dreapta eu mă gândesc la o formă politică puternică, nu la o formă de asociere cu un partid sub 10 procente și două inexistente”, a precizat Ionuț Stroe.
USR, PMP și Forța Dreptei au anunțat că vor realiza o alianță politică de centru-dreapta în vederea alegerilor de anul viitor.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display