Un program pentru copii, CODE Kids Recomandat

20 code 20 code

Programul CODE Kids ajunge în mai multe şcoli, centre comunitare, primării şi noi biblioteci publice din ţară. Timp de 2 ani, copiii învaţă noţiuni de baza în programare, robotică, realizare de aplicaţii, jocuri şi animaţii. Programul gratuit CODE Kids se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 10-14 ani, care vor să îşi dezvolte competenţele de programare vizuală şi STEM (Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie, Matematică). Copiii învaţă noţiuni de bază în programare, robotică, realizare de aplicaţii, jocuri şi animaţii.
Elevii din medii vulnerabile sau din oraşe mici ale României, dar şi din unele zone din Republica Moldova pot parcurge cursurile de doi ani ani, gratuit.
Programul s-a extins acum în judeţele Botoşani, Călăraşi, Ialomiţa, Mehedinţi, Prahova, Teleorman şi Vaslui.
85 de biblioteci publice locale, 10 şcoli, 7 organizaţii neguvernamentale, 5 licee şi 2 primării s-au alăturat iniţiativei, iar până acum au participat la cursuri peste 4.600 de elevi de la lansarea proiectului în 2017.
„Anul acesta avem 109 cluburi active, la nivel naţional, ceea ce demonstrează avântul pe care l-a prins programul CODE Kids. Entuziasmul copiilor şi al coordonatorilor de cluburi este molipsitor! Ne bucură faptul că i-am prins în această vâltoare a cunoaşterii şi suntem pregătiţi să le antrenăm abilităţile digitale şi soft skills, astfel încât să fie instruiţi pentru profesiile care vor apărea în următorii zece-douăzeci de ani,” spune Mircea Stan, manager de proiect CODE Kids România

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.