”Inclusiv la Școala 13 avem în derulare un important proiect de modernizare cu fonduri europene”, ne-a anunțat, deunăzi, primarul municipiului Galați. De altfel, multe dintre școlile din Galați au fost refăcute sau modernizate cu finanțările atrase de municipalitate prin proiectele de infrastructură școlară depuse în ultimii ani.
Totodată, vorbind de Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Galați, aceasta este una din cele două unități de învățământ câștigătoare ale titlului de „Școală SuperTeach” la nivel național, într-o competiție susținută de Asociația SuperTeach.
Acest proiect își propune ca, timp de doi ani, elevii, profesorii, părinții și numeroși reprezentanți ai comunității să se implice în activități de formare a unei mentalități deschise în educație.
”Felicităm cadrele didactice implicate și dorim mult succes în acest demers de transformare a educației! La rândul nostru, facem totul pentru a le asigura elevilor și profesorilor cele mai bune condiții”, a mai precizat primarul gălățean.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display