Prima creșă înființată în Galați de muncipalitate în ultimii treizeci de ani va funcționa într-o clădire aflată pe strada Alexandru Ioan Cuza la nr.24.
Potrivit informării biroului de presă din cadrul Primăriei Galați, imobilul face parte din patrimoniul municipiului Galați și este format din două corpuri, cu regim de înălțime subsol, parter și un etaj.
Printr-un proiect european s-au obținut fonduri cu ajutorul cărora clădirea, aflată într-un stadiu de degradare avansată, va fi refăcută total.
Prin proiect se prevede amenajarea spațiului cu destinația de creșă, astfel încât să fie creat copiilor și cadrelor didactice un mediu educațional care să le ofere confort și care să permită desfășurarea unui proces instructiv-educativ eficient.
Lucrările presupun consolidare, recompartimentare a spațiilor necesare funcționarii în bune condiții a creșei și reabilitare termică. Acestea vor fi completate cu înlocuirea integrală a instalațiilor pentru utilități, refacerea finisajelor interioare și exterioare, refacerea trotuarelor, montarea de bănci și coșuri de gunoi, amenajarea spațiilor verzi etc. Dotările vor fi specifice destinației spațiului (mobilier pentru copii, echipamente joc), în urma unei achiziții separate.
Luna aceasta a fost adjudecat de o firmă specializată, în urma unei licitații publice, contractul de reabilitare al clădirii. Conform detaliilor tehnice, va dura 16 luni pentru realizarea obiectivului, din care 4 luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuția lucrărilor.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display