Ministerul Afacerilor Externe a transmis explicații privind modificările legislative adoptate de Ucraina în domeniul cetățeniei, precizând că noua lege nu se referă la persoanele care dețin deja cetățenia ucraineană și are ca obiectiv principal facilitarea obținerii acesteia de către anumite categorii de cetățeni străini și de membrii comunităților ucrainene din diaspora.
Potrivit MAE, în ultimii trei ani, legislația ucraineană a fost amendată pentru a permite obținerea cetățeniei ucrainene fără renunțarea la alte cetățenii de către cetățeni străini care au luptat ca voluntari în forțele armate ucrainene, au desfășurat activități umanitare pe teritoriul Ucrainei, precum și de către membrii familiilor acestora. Totodată, modificările urmăresc menținerea și consolidarea legăturilor cu comunitățile ucrainene din afara granițelor.
MAE subliniază că legea, adoptată în iunie 2025 și intrată în vigoare la 16 ianuarie 2026, nu afectează statutul cetățenilor ucraineni existenți. Actul normativ vizează în principal comunitățile ucrainene din străinătate, statele incluse pe prima listă aprobată de guvernul de la Kiev fiind cele cu cele mai numeroase comunități ucrainene.
România nu se regăsește pe lista statelor pentru care Ucraina a reglementat posibilitatea acordurilor de dublă cetățenie. În prezent, lista include Germania, Cehia, Polonia, Statele Unite ale Americii și Canada, ai căror cetățeni pot dobândi cetățenia ucraineană fără a renunța la cea de origine.
Modificările legislative au generat îngrijorări în rândul comunităților de români din Ucraina și reacții politice în România.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display